joi, mai 14, 2026
15.7 C
București

Dan Ilie Morega, fostul prefect de Gorj, tras pe dreapta de polițiști. Dosar penal pentru permis

Dan Ilie Morega, fost prefect și deputat, a fost oprit de polițiști în timp ce conducea un autoturism cu permisul retras.

Ajuns la vârsta de 78 de ani, Morega, fost prefect de Gorj, susținut de PDSR, iar apoi a fost deputat PNL și membru PRM, a fost observat de polițiști conducând pe străzile din municipiul Târgu Jiu, deși permisul său fusese retras nu cu mult timp în urmă.

„La data de 12 februarie a.c., polițiști din cadrul Biroului Rutier s-au sesizat cu privire la faptul că un bărbat de 78 de ani, din municipiul Târgu Jiu, a condus un autoturism, pe o stradă din localitate, având permisul retras la data de 6 februarie a.c. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile de către o persoană al cărui permis de conducere a fost retras” a transmis IPJ Gorj, potrivit B1TV.

Potrivit unor surse, retragerea permisului de conducere a lui Morega a avut la bază motive medicale. Acesta nu este primul incident din trecutul său, în 2011 fiind condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru fapte de corupție, după ce a fost implicat într-un dosar cu acuzații de folosire a influenței și instigare la abuz în serviciu.

Ultimele știri

Fostul șef ANPC, păcălit cu biletele la concertul Metallica. „Am plătit. Am crezut. Și m-am trezit țepuit”

Fostul președinte al ANPC, Horia Constantinescu, a fost înșelat...

Controversa gestului lui Brigitte Macron continuă. Noi detalii despre tensiunea din cuplul prezidențial

Un gest surprins la aeroportul din Hanoi, Vietnam, a...

Datoria publică a României urcă la 59,3% din PIB. Statul se apropie de pragul de alertă european

Datoria administrației publice din România a crescut la 1.132...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine