Deficitul bugetar este unul îngrijorător, a afirmat premierul Ludovic Orban, care îndeamnă populația și agenții economici la „prudență”, cu privire la orice creștere a cheltuielilor. Deficitul este cauzat, în mare măsură, de criza coronavirusului și se întâlnește atât la noi cât și în alte țări, a spus premierul Ludovic Orban.
„Deficitul bugetar nu trebuie comparat cu deficitul bugetar din alţi ani. Nu numai România, toată lumea se confruntă cu o pandemie care a generat o criză economică foarte puternică. Această criză economică a dus la închiderea multor activităţi şi a generat scăderea veniturilor pe care le obţine statul român din taxe, impozite şi alte venituri. Deficitul este în mare parte rezultatul acestei crize economice provocate de epidemie” a declarat miercuri premierul Ludovic Orban.
Toate măsurile economice luate până acum au urmărit ușurarea presiunii pe cetățeni și agenții economici, a mai spus Orban.
„Eu cred că toate măsurile pe care le-am luat sunt măsuri care vor genera efecte favorabile pe termen mediu şi lung, faptul că am lăsat lichiditatea în piaţă către companii, la cetăţeni, la companii, prin amânarea plăţii ratelor la bănci pe o perioadă de nouă luni de zile pentru a lăsa lichidităţi, creşterea vitezei de rambursare a TVA, suspendarea popririlor şi a executărilor silite, amânări în ceea ce priveşte plata taxelor şi impozitelor – toate aceste măsuri au fost luate ca să asigure lichiditate, să existe resurse financiare care se mişcă pe piaţă. Deficitul este un deficit îngrijorător, de care trebuie să ţinem cont şi care ne îndeamnă la foarte multă prudenţă în ceea ce priveşte orice creştere a cheltuielilor” a precizat premierul României.
Ludovic Orban a adăugat că nu există nicio ţară în care în această perioadă salariile şi pensiile să crească, spre deosebire de România, unde există o presiune în acest sens:„Eu nu am văzut până acum nicio ţară care să crească pensii şi salarii în această criză gravă sanitară care a generat o criză economică, dar există o presiune asupra noastră şi vom creşte pensiile şi alocaţiile, dar cu un cuantum care să fie într-adevăr suportabil de către economia românească” a precizat el.
Leave a comment