Deputatul Adrian Solomon de la PSD a fost personajul principal al ultimului scandal din Parlament. Social democratul l-a înjurat pe Ringo Dămureanu (AUR) după care a continuat scandalul cu Dan Tănasă și Antonia Andrușeac. Astăzi, într-o conferință de presă, Ringo Dămureanu a prezentat tot „rechizitoriul” lui Solomon.

Adrian Solomon bătaie cu un polițist și un ONG-ist

Ringo Dămureanu a prezentat o interpelare făcută în Camera Deputaților de fostul parlamentar Marian Dan Mihai care le-a vorbit colegilor lui în 2011 despre Adrian Solomon.

În noaptea de 17 spre 18 noiembrie, colegul nostru împreună cu viceprimarul PSD de Bârlad (…) au chelfănit doi inspectori de la Asociaţia pentru drepturile producătorilor de fonograme din România şi un poliţist care-i însoţea pe aceştia în misiunea de control pe care o efectuau la Clubul „Iguana” din Bârlad” se arată în documentul prezentat de Marian Dan Mihai în 2011.

L-a amenințat pe prefectul de Vaslui că-i rupe capul

Ringo Dămureanu a artătat în conferința de presă că Adrian Solomon nu era nici în 2011 la primul scandal. „Din aceeași luare de cuvânt am aflat că Adrian Solomon a mai fost implicat într-un conflict și în perioada în care el era viceprimar la Bârlad. Atunci i-a spus prefectului că-i ”rupe capul” dacă îl va vizita în instituție” a spus Dămureanu.

Parlamentarul AUR care este cea mai nouă victimă a lui Solomon de la PSD a vorbit despre spirala violenței lansată de partidele din arcul guvernamental.

Solomon (PSD) bătaie cu șoferul primarului

Un alt incident prezentat de Ringo Dămureanu se referă la scandalul dintre Adrian Solomon și primarul unei comune din Vaslui. Acesta a s-a întins pe durata a doi ani.

În toamna anului 2008, de faţă cu oficiali ai instituţiei menţionate, l-a agresat verbal pe primarul comunei Perieni, într-o încercare de a stabili limitele administrativ-teritoriale ale municipiului Bârlad şi ale comunelor limitrofe” stă scris în interpelarea din 2011 a deputatului Marian Dan Mihai.

La rândul său, Ringo Dămureanu a arătat acum că în 2009 Solomon s-a bătut cu șoferul primaului respectiv în campania electorală.

Adrian Solomon – deputatul care a făcut scandal la shawarmerie

Adrian Solomon scandal

„Adrian Solomon, deputat fiind, a fost personaj principal într-un alt episod rușinos, în care s-a ales cu o amendă pentru injurii și provocare de  scandal într-un loc public din Capitală.” a tunat Dămureanu în fața presei.

El se referea la episodul din perioada stării de urgență în care Adrian Solomon și un alt coleg de la PSD s-au certat cu poliția în interiorul unui restaurant fast-food. În 2020, deputații PSD Adrian Solomon și colegul său Irinel Stativă s-au ales cu amenzi de 1.600, respectiv 1.000 de lei, pentru perturbarea liniştii publice, după ce au intrat, după miezul nopţii, într-un restaurant de tip fast food din centrul vechi al Bucureștiului și au făcut scandal, fiind chemată poliţia.

Dămureanu dezvăluie afacerile cu termopane ale social-democratului scandalagiu

„Între scandalurile pe care le face, Adrian Solomon este ocupat și cu termopanele din județul Vaslui.” a spus parlamentarul AUR. El a vorbit despre o firmă pe care Solomon a uitat să o treacă în declarația de avere.

„Comuna Gherghești are atât de multe contracte cu firma pe care Solomon a uitat să o treacă în declarația de interese încât probabil au pus uși de termopan și la intrarea în localități. Atunci când bârlădenii se duc la Spitalul municipal ”Elena Beldiman” cu probleme medicale, ar trebui să știe că unele medicamente lipsesc din cauză că managerii au avut de achitat facturi către firma deputatului bătăuș al PSD.” a spus Dămureanu.

Adrian Solomon pune termopane la toți primarii din Vaslui

Dămureanu se referă la Dareva Management fondată de soția lui Adrian Solomon, Ilona Solomon și patronul clubului Iguana din Bârlad unde a avut loc primul scandal al social-democratului.

În total sunt 34 de înregistrări care arată că Dareva Management are o apetență pentru subordonații politic ai deputatului. Presa locală a semnalat faptul că parlamentarul Adrian Solomon a „uitat” să treacă firma în declarația de avere și de interese.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *