vineri, octombrie 2, 2026
20.5 C
București

Distincție supremă pentru Angela Merkel. Primește Marea Cruce a Ordinului Meritului

Angela Merkel primește Marea Cruce a Ordinului Meritului, cea mai înaltă distincție posibilă a Germaniei. Fostul cancelar al Germaniei va fi decorat pentru cei 16 ani de activitate.

Acordarea distincției pentru Angela Merkel a fost confirmată marți, 28 martie, de biroul președintelui Frank-Walter Steinmeier, după un material al revistei Stern, transmite B1TV.

Până acum, doar foștii cancelari Konrad Adenauer și Helmut Kohl au mai primit această recunoaștere. Cei trei politicieni fac parte din formațiunea conservatoare Uniunea Creștin-Democrată (CDU).

Deasupra distincției pe care Angela Merkel o va primi în luna aprilie este doar clasa specială a Marii Cruci, acordată fiecărui președinte german la preluarea mandatului, dar și șefilor de stat străini.

Angela Merkel a fost cancelarul Germaniei între anii 2005-2021. Familia sa şi mulţi prieteni politici vor lua parte la ceremonie, potrivit Stern. Printre invitați vor fi și colegii de partid ai Angelei Merkel din CDU, Thomas Maiziere și Peter Altmaier, primului său vicecancelar de la Partidul Social – Democrat, purtătorului de cuvânt al guvernului său și colaboratorilor apropiați.

Niciun membru din actuala conducere CDU, din formațiunea-soră a acesteia, Uniunea Socială din Bavaria sau din Partidul Liber Democrat, nu este pe lista de invitați la ceremonie.

Pe aceasta se regăsesc Rainer Eppelmann, fost activist pentru drepturile civile din Germania de Est, Ulrich Matthes, actor, și fostul antrenor al naționalei de fotbal, Jurgen Klinsmann.

Ultimele știri

Călin Georgescu e închis cu trei traficanți de droguri: Unul din ei e membru al mafiei albaneze

Călin Georgescu stă în Arestul Central alături de trei bărbați acuzați de trafic de droguri, unul legat de mafia albaneză.

Volodimir Zelenski anunță prima utilizare în luptă a rachetei FP-7. Ucraina pregătește trecerea la producția acesteia

Zelenski a confirmat prima utilizare în luptă a rachetei FP-7 și a cerut finanțare urgentă pentru apărarea antibalistică a Ucrainei.

Senatul votează împotriva lucrărilor de licență „la cheie”. Poliția va putea acționa fără sesizarea universității

Senatul a adoptat propunerea USR care permite poliției să sancționeze vânzarea lucrărilor de licență „la cheie” fără aprobarea universității.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine