Dmitri Medvedev amenință din nou, în pragul reuniunii NATO: „Puterile nucleare nu au pierdut conflicte majore de care depinde soarta lor”

Dmitri Medvedev vorbește din nou de atacuri nucleare, imediat după ce secretarul general al NATO anunțase discuțiile de la baza Rammstein din Germania, pentru intensificarea ajutorului militar oferit de Aliați Ucrainei.

Vicepreședinte în Consiliu de Securitate al Rusiei și aliat veteran al lui Vladimir Putin, Medvedev a amenințat din nou cu războiul nuclear, pe un canal de Telegram, potrivit The Guardian, citat de B1TV.

„Puterile nucleare nu au pierdut conflicte majore de care depinde soarta lor”, spune Dmitri Medvedev.

Medvedev a fost atât președinte, cât și prim-ministru al Rusiei, iar din 2020 ocupă funcția de vicepreședinte în Consiliul de Securitate al țării.

„Mâine, la baza Ramstein a NATO, marii lideri militari vor discuta noi tactici și strategii, precum și furnizarea de noi arme grele și sisteme de atac către Ucraina. Și asta imediat după forumul de la Davos, acolo unde petrecăreții subdezvoltați politic au repetat ca o mantră: «Pentru a obține pacea, Rusia trebuie să piardă»”, a afirmat oficialul rus, pe Telegram.

„Și nu îi trece niciodată prin cap niciunuia dintre ei să tragă următoarea concluzie elementară din acest lucru: înfrângerea unei puteri nucleare într-un război convențional poate provoca izbucnirea unui război nuclear. Puterile nucleare nu au pierdut conflicte majore de care depinde soarta lor. Însă acest lucru ar trebui să fie evident pentru oricine. Chiar și pentru un politician occidental care a păstrat măcar o urmă de inteligență”, a continuat Dmitri Medvedev.

Deși doctrina nucleară a Rusiei restrânge utilizarea armamentului nuclear la un număr limitat de împrejurări, una dintre circumstanțele respective este reprezentată de „situații critice pentru securitatea națională a Federației Ruse”.

Baza Aeriană Ramstein din Germania va găzdui vineri, 20 ianuarie, o nouă întâlnire a Grupului de Contact pentru Apărarea Ucrainei, urmând să se reunească altfel oficiali de top din zeci de țări.

Ultimele știri

Laura Codruța Kovesi pleacă de la șefia Parchetului European. Instituția a anchetat fraude de peste 67 de miliarde de euro în mandatul ei

Laura Codruța Kovesi încheie vineri mandatul la conducerea EPPO, instituție care a anchetat fraude de peste 67 de miliarde de euro.

AUR, pe locul cinci într-un sondaj coordonat de Marius Lulea. Fostul cofondator exclus din partid lovește în Simion cu cifre

AUR ajunge pe locul 5 într-un sondaj coordonat de fostul cofondator Marius Lulea, exclus din partid, iar Simion are neîncredere mare.

Primarii PSD se revoltă pe comasarea comunelor. Cucuteni, locul unei civilizații preistorice, ar putea dispărea de pe hartă

Primarii PSD din Iași se opun planului Guvernului de comasare a comunelor mici, care ar putea duce la dispariția localității Cucuteni.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine