luni, octombrie 5, 2026
9.3 C
București

DNA a cerut documente de la PSD dar și de la alte partide, susține Lucian Romașcanu

DNA a cerut documente de la PSD pentru a verifica cheltuirea banilor publici, iar acest lucru s-a întâmplat și la alte partide, a spus purtătorul de cuvânt al partidului, Lucian Romașcanu.

„Înțeleg că este vorba despre perioada 2017-2019 când Viorica Dăncilă era premier”, a spus Lucian Romașcanu, referindu-se la controale ale procurorilor anticorupție și de la Autoritatea Electorală Permanentă desfășurate recent.

„Nu este o anchetă în acest moment, cel puțin din ce știm noi, în care să fie implicat Partidul Social Democrat (PSD) ca entitate. Există doar cereri din partea DNA de a li se furniza documente. Este o cerere care a venit la PSD, dar a venit și la alte partide. Sunt lucruri care se întâmplă probabil natural când e vorba de bani publici. DNA a cerut documente legate de cheltuirea banilor publici și înțeleg că este vorba despre perioada 2017-2019 când Viorica Dăncilă era premier” a spus Romașcanu, pentru PsNews.

Purtătorul de cuvânt al PSD a spus că Viorica Dăncilă nu ar fi reacționat potrivit acestei situații

„Este o solicitare făcută partidului, nu Guvernului. Nu știu ce înseamnă lucrul acesta, dacă există o cercetare penală sau o urmărire penală. Nu avem această știre. Știm doar că atât la noi cât și la alte partide s-au cerut documente de către DNA, AEP. Noi suntem foarte deschiși. Doamna Dăncilă a reacționat într-un fel în care dânsa trebuia să știe că nu are de ce să reacționeze. A existat o informație pe surse cum că la Constanța domnul Ciolacu ar fi zis ceva, dar dânsa nu ar trebui să comenteze o informație pe surse, cum nu comentează nimeni. Are colegi care au fost prezenți la acea discuție, putea să își ia informația de acolo, dacă s-a spus așa ceva. Nu s-a spus așa ceva”, a mai spus Romașcanu.

DNA a cerut documentele legate de achiziţiile din campania pentru alegerile prezidenţiale de anul trecut. Informaţia a fost confirmată atunci de purtătorul de cuvânt al partidului, Lucian Romaşcanu.

Ultimele știri

Diana Șoșoacă anunță un complot de asasinare a lui Călin Georgescu. „C.G. – 89% de a-și pierde viața”

Diana Șoșoacă susține, fără dovezi, că Georgescu ar fi ținta unui plan de asasinare în detenție.

Polonia și România refuză să mai transporte cereale ucrainene. S-a atins limita maximă de capacitate

Polonia și România spun că nu mai pot prelua cereale ucrainene suplimentare, în ciuda apelurilor Kievului pentru extinderea rutelor alternative.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine