Dominic Fritz a fost audiat la Poliție. Șefii de direcții au deschis procese
Dominic Fritz a fost audiat la Poliție. Șefii de direcții au deschis procese

Dominic Fritz a fost audiat la Poliție, după ce șefii de direcții, angajați la Primăria Timișoara, au fost schimbați prin noua organigramă, chiar la propunerea primarului. Alături de edilul din Timișoara, a dat explicații în fața polițiștilor și viceprimarul Ruben Lațcău.

Audierile au avut loc în cursul acestei săptămâni, informează Antena 3.

Dominic Fritz a fost audiat la Poliție. Angajații de la Primărie au cerut în instanță suspendarea aplicării noii organigrame până când se va judeca pe fond anularea. Potrivit șefilor de direcții, decizia lui Fritz nu a respectat legislația în vigoare. De asemenea, reclamanții susțin că documentele din instituție sunt semnate de șefi numiți prin noua organigramă, deci deciziile pe care aceștia și le asumă sunt în afara legii.

Într-un comunicat de presă, de vineri, semnat atât de primarul Dominic Fritz, cât şi de viceprimarul USR Ruben Laţcău, se arată că este vorba doar despre o răzbunare a lui Culiţă Chiş.

„Un angajat care, în urma reorganizării, şi-ar fi pierdut postul de conducere, este vorba despre domnul Culiţă Chiş, a făcut o plângere penală împotriva noastră, a primarului Dominic Fritz şi a viceprimarului Ruben Laţcău. Unele acuzaţii formulate sunt de-a dreptul halucinante şi se referă la situaţii sau conversaţii care nu au avut loc. Această plângere este de fapt o răzbunare a domnului Culiţă Chiş care s-a făcut remarcat, în poziţia pe care a ocupat-o, de mai multe acţiuni care produc încă efecte negative importante pentru Timişoara, pe care noua administraţie face eforturi să le îndrepte”, transmit primarul și viceprimarul.

Cei doi arată că sunt acuzaţi, în plângerea penală, că nu respectă organigrama, dar că angajatul Culiţă Chiş ocupă în continuare aceeaşi funcţie şi primeşte salariul de director. „Domnul Culiţă Chiş a ales să ne facă nouă o plângere penală, supărat şi că în urma reorganizării domnia sa şi-ar fi pierdut funcţia şi statutul de atotputernic în Primăria Municipiului Timişoara. Pe scurt, când aperi interesele timişorenilor şi nu ale funcţionarului, eşti acuzat de abuz. Suntem acuzaţi şi că nu respectăm decizia instanţei în privinţa noii organigrame, deşi chiar faptul că dl. Chiş ocupă în continuare aceeaşi funcţie şi primeşte salariul de director este dovadă că această afirmaţie este complet falsă. Instanţa nu a anulat noua organigramă, ci doar a suspendat aplicarea ei cu momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti. Schimbările realizate până la pronunţarea acestei hotărâri sunt perfect valabile. Ne aşteptăm ca acest tip de hărţuire şi de abuzare a sistemului penal de către angajaţi care-şi pierd funcţiile de conducere în urma reorganizării sau care au alte supărări să continue. Noi ne vom prezenta de fiecare dată când suntem solicitaţi să dăm explicaţii, în acest caz, în calitate de martori. Menţionăm şi faptul că organele de justiţie sunt obligate să declanşeze cercetarea faptelor acuzate (fapte, nu persoane!) în cazul oricărei plângeri depuse. Nu avem nici cea mai mică emoţie că această plângere nu va duce nicăieri”, mai arată cei doi.

Scandalurile se țin lanț de Dominic Fritz. USR-istul a ridicat suspiciuni încă din campania electorală pentru alegerile locale, când a recunoscut că a venit la Primărie în calitate de șomer. Practic, politicianul a recunoscut că a fost întreținut de soție.

De asemenea, în ultimele luni, Fritz a fost subiectul mai multor controverse. În octombrie, cetățenii Timișoarei au protestat față de deciziile neinspirate ale primarului, care au condus la problemele cu lipsa căldurii și a apei calde din cauza falimentului societății locale de termoficare. În septembrie, Fritz a cerut triplarea impozitelor, iar în august au apărut informații cu privire la banii publici plătiți în numele edilului, pentru avocați, în procesele cu angajații de la Primărie.

Join the Conversation

2 Comments

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *