Relaxarea unor restricții a fost propusă, vineri, de către CNSU
Relaxarea unor restricții a fost propusă, vineri, de către CNSU

Relaxarea unor restricții a fost propusă, vineri, de către CNSU. Mai exact, desfășurarea școlii în format fizic nu va mai depinde de rata de vaccinare a profesorilor, și este permisă și desfășurarea unor evenimente culturale și sportive.

Propunerile CNSU se referă la relaxarea anumitor restricții și vin ca urmare a faptului că bilanțul COVID-19 din România a scăzut.

Hotărârea nr. 105 din 19 noiembrie 2021 poate fi consultată integral AICI

CNSU a propus oficial relaxarea restricțiilor anti-pandemie

Prin acest act normativ, CNSU a dat undă verde Ministerului Educației și Ministerului Sănătății pentru a modifica ordinul comun astfel încât să permită desfășurarea activităților didactice cu prezență fizică indiferent de rata de vaccinare a personalului din școala respectivă atunci când în localitate incidența este mai mică de 3 la mia de locuitori, relatează B1TV.

O altă prevedere vizează organizarea ceremoniilor oficiale pentru Ziua Națională a României. Astfel, la manifestația de la București vor putea participa cel mult 400 de persoane, în timp ce în municipiile reședință de județ astfel de eveniment pot fi organizate cu o asistență limitată la 200 de persoane – în ambele cazuri e necesar să fie respectate anumite reguli de protecție sanitară, cum sunt portul măștii și distanțarea fizică.

Se propune ca organizarea și desfășurarea competițiilor sportive pe teritoriul României, în spații închise sau deschise, să poată fi realizată, doar în intervalul orar 5,00-21,00, cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între persoane și purtarea măștii de protecție”, mai arată hotărârea CNSU, care propune permiterea accesului doar pentru persoanele vaccinate și pentru cele care au trecut prin boală.

Printre altele, CNSU mai propune „ca organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale să fie permisă, doar în intervalul orar 5,00-21,00, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, dar nu mai mult de 1.000 de persoane, purtarea măștii de protecție și asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană”.

Se propune ca participarea să fie permisă doar pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2”, arată alineatul următor.

Hotarârea CNSU nu face însă referire la ridicarea restricțiilor de acces în centrelele comerciale, unde în prezent este obligatorie prezentarea certificatului verde.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *