Relaxarea prematură reporneşte pandemia, consideră medicul Virgil Musta
Relaxarea prematură reporneşte pandemia, consideră medicul Virgil Musta

Relaxarea prematură reporneşte pandemia, consideră medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara. El atrage atenţia că „în ultimul secol România nu s-a mai confruntat cu o rată așa mare de deces”.

Este o tendință de creștere a numărului de infectări, chiar dacă pentru moment situația pare controlabilă în România, spune Virgil Musta.

În august, septembrie și în lunile de toamnă-iarnă ce urmează, este necesar „să nu fim ignoranți, să nu credem că s-a terminat pandemia și că nu mai trebuie să facem nimic, ci, din contră, să nu uităm prin ce s-a trecut și să punem în practică tot ce am învățat până acum, pentru a ne proteja în continuare, pe cei dragi nouă și pe toți cei din jurul nostru” a arătat Virgil Musta, citat de B1TV.

Războiul nu se câştigă în spitale, prin tratarea bolii, ci în comunitate, prin prevenţie. Dacă ajung în spitale un număr prea mare de persoane infectate, care necesită internare, sistemul sanitar va ceda, indiferent cât de avansat este. Abordarea greşită nu iartă. Unele ţări nu au înţeles de la început potenţialul foarte periculos al pandemiei şi au încercat la început să obţină o imunizare colectivă, prin boală, într-o perioadă foarte scurtă de timp, fără să pună prea mult accent pe măsuri restrictive de protecţie (exemplu Marea Britanie). Au constatat că au început să înregistreze un număr foarte mare de decese în rândul bătrânilor şi al persoanelor cu factori de risc, astfel că au schimbat repede abordarea, dar costul în vieţi umane a fost mare”, spune Virgil Musta.

Medicul menţionează faptul că se înregistrează şi în prezent pacienţi cu forme severe de boală, pe fondul infectării cu varianta Delta, dar se observă în spitale că aceste cazuri grave sunt în majoritate la persoane nevaccinate.

„Relaxarea prematură reporneşte pandemia”

România avea printre cele mai bune cifre statistice din Europa în ceea ce priveşte cazurile de infectie şi decesele raportate la numarul populatiei după primul val pandemic datorită unor măsuri de protecţie rapide şi ferme, dar relaxarea prematură şi scindarea societatii, favorizate de fake news si de vocile anti restricţii, au condus la “recidivă” rapidă în sens negativ; valurile pandemice au debutat în România cu aproximativ 1 lună mai tarziu decat în ţările vest-europene. Am avut astfel ceva timp să beneficiem de experienţa altora şi să ne pregătim, din păcate nu l-am folosit întotdeauna aşa cum trebuia; vaccinarea este principala armă care poate opri pandemia. Imediat după disponibilitatea vaccinării în ţările europene, România ocupa locul 3 în ceea ce priveşte numărul de vaccinaţi după primele 2 luni de la introducerea vaccinării. Apoi, încetul cu încetul, ritmul vaccinării a scăzut, astfel încât la ora actuală în Romania, avem sub 5 milioane de persoane vaccinate cu schema completă (4.925.236), adică doar 25,37% din populaţie, ocupând acum un loc codaş în Europa în privinţa vaccinării. Există şi o diferenţă mare între diferitele regiuni din ţară, între rural şi urban, dar poate cel mai îngrijorător este faptul că procentul populatiei vaccinate cu vârsta de peste 60 ani şi a celor cu comorbidităţi este foarte mic, adică tocmai cei care în caz de îmbolnăvire au cel mai mare risc de a face forme severe şi chiar de a deceda”, a subliniat Musta.

Există, din păcate, în România, şi mentalitatea că dacă am o patologie cronică şi mă vaccinez, risc să fac efecte adverse severe care pot duce la probleme şi poate la deces. În afară de anumite cazuri punctuale, pentru care nu există indicaţie de vaccinare şi care sunt foarte puţine, atitudinea menţionată anterior este complet eronată. Aceste persoane omit faptul că patologiile despre care ei se gândesc că ar putea genera complicaţii de la vaccin sunt tocmai cele care le pot produce probleme majore dacă vor contacta virusul şi chiar decesul. Ei sunt cei care au nevoie de fapt cel mai mult de vaccin, e arma lor salvatoare (pe care nu o aveau anul trecut), dar pe care aleg, cu bună ştiinţă, să nu o folosească. Procentul de reacţii adverse severe după vaccinare este de 0,4%, iar procentul de forme severe de boală la persoanele nevaccinate care fac infecţia este de 10%”, arată specialistul.

Virgil Musta îi îndeamnă pe români să se gândească la cele expuse în postarea sa: „Să analizaţi datele pe care le-am prezentat pentru a lua propria decizie, în mod responsabil şi solidar”.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *