Doza a treia, obligatorie în Franța pentru prelungirea certificatului verde. Macron: „Vaccinaţi-vă, ca să trăiţi normal!

Doza a treia devine obligatorie în Franța pentru ca persoanele deja vaccinate să își păstreze acest ststut și implicit pașaportul de vaccinare, a anunțat președintele Emmanuel Macron. Această măsură din pachetul antiCOVID al autorităților franceze se aplică „indiscutabil” pentru persoanele peste 65 de ani, a spus președintele francez.

Doar așa se va mai putea prelungi în Franța valabilitatea pașaportului verde, prin intermediul căruia persoanele vaccinate au acces în diverse spații publice.

De asemenea, președintele Franței a anunțat că va fi extinsă campania de vaccinare cu doza booster( doza a treia ) și pentru persoanele de peste 50 de ani, din luna decembrie, relatează B1TV.

Pentru persoanele de 65 de ani şi peste, care au fost convocate deja pentru doza de supra-rapel (n.r. – booster), aceasta va deveni obligatorie pentru păstrarea certificatului verde începând de la mijlocul lunii decembrie, a declarat Macron într-un discurs televizat.

Doza a treia devine obligatorie în Franța. În ciuda criticilor și a protestelor masive de stradă, Macron a transmis încă o dată mesaje de mobilizare la vaccinare.

„Vaccinaţi-vă! Vaccinaţi-vă, ca să vă protejaţi! Vaccinaţi-vă, ca să trăţi normal!”, a spus Macron.

Ultimele știri

Demisie la vârful Executivului. Secretarul general al Guvernului a fost eliberat din funcție, la cerere

Dan Reșitnec a fost eliberat, la cerere, din funcția de secretar general al Guvernului. Interimatul revine lui Petru Farago.

Noul ministru al Dezvoltării, primul semnal pentru primari după preluarea mandatului: „Au nevoie să știe”

Noul ministru al Dezvoltării anunță un program pentru comasarea voluntară a primăriilor și promite verificarea facturilor restante.

Narcisa Iorga îl acuză pe Bolojan de amenzi „oribile” la CNA. Fosta oficială vede o încercare de a reduce presa la tăcere

Narcisa Iorga acuză Guvernul Bolojan că a majorat amenzile CNA pentru a descuraja criticile la adresa fostului premier.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine