Renegocierea PNRR este soluția lui Marcel Ciolacu pentru pensii
Renegocierea PNRR este soluția lui Marcel Ciolacu pentru pensii

Renegocierea PNRR este soluția lui Marcel Ciolacu pentru a putea mări pensiile și alocațiile. Liderul PSD se declară gata să meargă la Comisia europeană alături de noi săi parteneri politici, liberalii, pentru a obține modificări ale Planului Național de Redresare și Reziliență aprobat deja pentru România. Așa speră să îi convingă pe oficialii europeni de necesitatea majorării prestațiilor sociale.

România și-a asumat anumite angajamente pentru a putea primi partea e împrumut din PNRR. Comisia Europeană ne va lăsa să majorăm pensiile doar dacă vom avea o creștere economică sustenabilă

Renegocierea PNRR, soluția lui Ciolacu. Marcel Ciolacu spune că PSD și PNL vor renegocia PNRR pentru a-și atinge acest obiectiv, relatează B1TV.

Despre resursa bugetară care să acopere creșterile de pensii și salarii, liderul PSD a declarat: „Vom merge cu cei de la PNL la Comisia Europeană și vom negocia anumite capitole din PNRR. Sincer spun. Vom merge împreună și vom demonstra ce e sustenabil și ce nu e, ce ne angajăm și ce nu ne angajăm”.

„Vreți să-mi asum eu tot ce a făcut USR-ul în guvern? Eu i-am văzut la televizor, ei n-au fost la guvernare…”, a mai spus Ciolacu, marți seară, într-o emisiune TV.

Ciolacu a insistat că există posibilitatea renegocierii PNRR: „În șase luni anunți, și într-un an poți să mergi la renegociere. Păi, ori facem o treabă cap coadă, ori spunem că am încercat și ne vedem fiecare de drumul lui”.

„În ceea ce privește creșterea pensiilor și alocațiilor, vom vedea cât e sustenabil de la 1 decembrie, dacă nu, intrăm pe exercițiul financiar viitor. Din ce să trăiască românii? Vrem să știm unde se duc banii, și românii mor de foame în casă, și de frig”, a mai afirmat președintele PSD.

Tot marți, Marcel Ciolacu declarase că e nevoie de o rectificare bugetară pentru plata pensiilor, în contextul informațiilor că nu sunt bani suficienți pentru plata acestora pe luna decembrie.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *