Elena Udrea își pregătește ieșirea din închisoare în luna septembrie

Elena Udrea își pregătește ieșirea din închisoare în septembrie, odată cu reluarea ședințelor de judecată.

Avocata Elenei Udrea spune că sunt șanse mari ca aceasta să fie eliberată.

”Suntem în fața unei rulete rusești pe situația prescripției și nu numai. Nu cred că putem să discutăm despre o prezivibilitate a soluțiilor, strict pe procedură, în prezent, în România. Cu atât mai puțin pe partea aceasta de prescripție”, a spus avocata la Antena 3.

Avocata Elenei Udrea susține că aceasta nu a beneficiat de nicio zi de libertate de când a ajuns în arestul din România.

”Nu am formulat vreo astfel de cerere până în prezent, ne axăm mai degrabă pe eliberarea ei. Sperăm că totuși justiția din România, până să ajungem la forurile internaționale, va analiza cazul dumneaei și va constata că în dosarul Gala Bute, unde a fost condamnată, avem un președinte de complet care a fost numit indirect de către președintele României în acel complet și de aceea nu a avut parte de un proces echitabil”, a mai spus avocata Elenei Udrea.

Elena Udrea, un nou mesaj din închisoare: ”E pe noroc? E ruleta rusească?”

Udrea critică din nou, pe o rețea socială, justiția care a condamnat-o la închisoare și susține că ”somnul națiunii naște monștrii”.

”Așa cum am precizat, nerespectarea deciziei CCR în cazul Gala Bute de către chiar judecători ai celei mai înalte instante judecătorești din țară, ICCJ, a dus nu doar la arestarea mea ilegală și a dat tonul haosului din justiție. Astăzi s-a ajuns nu doar ca în zone diferite ale țării, Curțile de Apel sa aibă poziții diferite față de Constituție, unele respectând deciziile Curții Constituționale, altele nu, dar chiar și in interiorul aceleiași instante. Mai rău, in cazul meu, nu doar că aceeași instanță, ICCJ, a refuzat să aplice numai în Gala Bute, Decizia nr. 685/2018 și să rejudece dosarul, ci chiar aceeași judecători care o respectă în toate celelalte cazuri similare, la mine nu a ținut cont de ea”, a mai spus Elena Udrea.

Ultimele știri

Vladimir Putin ar vrea o bucată din România. Hărțile publicate de o platformă de geopolitică arată și regiuni din Polonia

Hărți de geopolitică arată cum ar vrea Putin să ocupe regiuni din România și Polonia. Foști oficiali NATO spun că scenariul e imposibil.

Hubert Thuma cere alegeri interne în PNL. Primarii din Ilfov au votat în unanimitate pentru schimbare. „Nu a fost o ședință de bifat”

Hubert Thuma anunță că primarii PNL din Ilfov au votat în unanimitate pentru alegeri interne, în contextul tensiunilor cu Ilie Bolojan.

George Simion îl acuză pe Nicușor Dan de minciună. Liderul AUR spune că președintele a „depășit orice limită”

George Simion îl acuză pe Nicușor Dan de minciună și de implicare directă în schimbările de la Guvern din acest an.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine