Eugen Tomac, președintele PMP, critică „populismul” lui Marcel Ciolacu, care a anunțat că își va da demisia din Parlament, pentru a nu beneficia de pensia specială.
Liderul PMP face referire însă și la parlamentarii USR, care au anunțat că își vor prezenta marți demisiile, pentru a nu beneficia de același stimulent: „Pensia specială este o sfidare la adresa oamenilor cinstiți”, a declarat liderul USR, Dan Barna.
Eugen Tomac: „Populismul și pensiile speciale
„Eu mi-am dat demisia din Parlament anul trecut, nu anul acesta cu 10 zile înainte de alegeri, dar nu le pot spune oamenilor că odată ce mi-am dat demisia nu voi avea pensie specială.
Teoretic, nu am un mandat întreg 2016-2020, pentru că în iunie 2019 am plecat din Camera Deputaților.
Eu în schimb am un mandat întreg 2012-2016 și, conform prevederilor din lege, beneficiez de pensie specială. Pentru un mandat întreg și cei doi ani și jumătate de mandat din 2016-2019”, a scris Eugen Tomac pe Facebook.
„Am renunțat la acest drept”
Prin urmare, ceea ce am făcut totuși pentru a nu beneficia de pensie, am declarat în plenul Camerei Deputaților, cerând sa se consemneze în stenogramă, care se publică în Monitorul Oficial că renunț la acest drept. Am fost singurul parlamentar care a făcut asta!!!
Mai mult decât atât, dacă astăzi toți parlamentarii noștri și-ar da demisia, dar ei mai au mandate întregi demisia lor nu are niciun efect.
„Cei de la USR își dau azi demisia, dar sunt realeși peste 10 zile…”
Așa este și în cazul celor de la USR, ei azi își dau demisia, dar peste zece zile toți sunt realeși, dacă nu eliminăm pensiile speciale totul rămâne praf in ochi.
PMP azi va depune din nou o solicitare prin care cere convocarea Birourilor Permanente Reunite și aducerea în plen a legii prin care cerem eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari și primari.
„Eliminarea pensiilor speciale este soluția! Și Dragnea și-a dat demisia, dar pensiile au rămas”
Aceasta este soluția, eliminarea, pentru că demisia și-a dat-o și Dragnea și mulți alții, dar pensiile au rămas”, scrie Eugen Tomac pe Facebook..