Oana Gheorghiu, propusă pentru funcția de ministru al Sănătății în Guvernul condus de S. Mureșan, a primit aviz negativ marți, după audierea în comisiile parlamentare. Deși a vorbit despre reforma sistemului, finanțare și digitalizare, ea a fost pusă în dificultate de o întrebare punctuală despre pacienții oncologici.
Imediat după audiere, Oana Gheorghiu a spus că experiența sa de peste 16 ani în sistemul de sănătate îi dă perspectiva necesară pentru a prelua ministerul. La doar câteva minute distanță însă, o întrebare despre accesul pacienților oncologici la investigații PET-CT a arătat-o nepregătită pe un subiect concret.
„Nu am această informație în acest moment, nu știu să vă spun în acest moment. Știu că pentru pacienții oncologici se face cu trimitere și cu decontare, dar nu am informații despre costuri”, a răspuns Oana Gheorghiu.
Ce spune despre finanțarea spitalelor
Gheorghiu a insistat pe experiența acumulată în interacțiunea cu sute sau mii de pacienți în ultimii 16-17 ani. Ea consideră că problema centrală a sistemului ține de modul în care este alocat bugetul către spitale.
„Cele mai importante lucruri sunt finanțarea și felul în care se face finanțarea. În prezent finanțăm paturi și posturi indiferent dacă avem pacienți sau nu, lucrul acesta trebuie să se schimbe pentru că bugetul sănătății s-a dublat în ultimii 10 ani”, a declarat aceasta.
Potrivit ei, finanțarea spitalelor ar trebui să depindă de serviciile medicale efectiv oferite pacienților, nu de numărul de paturi disponibile.
„Atunci când vom schimba finanțarea și va plăti doar faptul că a prestat un serviciu pacientului și nu doar pentru că ai un pat, managementul va trebui să se profesionalizeze sau sistemul nu va mai avea bani”, a afirmat Oana Gheorghiu.
De ce a acceptat nominalizarea
Întrebată de ce a acceptat propunerea pentru Ministerul Sănătății, Gheorghiu a explicat că vede o oportunitate reală de reformare a sistemului medical din România.
„Am acceptat această nominalizare pentru că eu cred că sistemul de sănătate din România poate fi reformat dacă ne așezăm la masă, putem găsi soluțiile cele mai bune, avem medici buni, începem să avem și spitale. În acest moment avem o viziune și putem schimba felul în care funcționează sistemul de sănătate în România”, a spus ea.
Ea a adăugat că este nevoie de concursuri reale pentru posturile de conducere din spitale și a menționat că digitalizarea sistemului de sănătate a început deja să prindă contur.
Lista centrelor pentru AVC și rectificarea bugetară
Întrebată dacă a primit, în timpul audierii, lista centrelor unde pot fi tratate accidentele vasculare cerebrale, Oana Gheorghiu a precizat că solicitase acest document Ministerului Sănătății încă din săptămâna precedentă.
„Nu, am cerut-o de la minister încă de săptămâna trecută. Știu despre AVC, știu și despre infarct, știam lucrurile de care este nevoie”, a spus aceasta.
Ea a subliniat că prima măsură pe care ar lua-o ca ministru ar fi rectificarea bugetară, pentru a asigura banii necesari pentru servicii medicale, medicamente și pacienții oncologici sau cronici.
„Prima acțiune a ministrului Sănătății este rectificarea bugetară astfel încât să asigurăm banii necesari pentru servicii, pentru medicamente, pentru pacienți oncologici, cronici, pentru tot ce este esențial. Avem nevoie de un guvern care să facă rectificarea bugetară”, a afirmat ea.
Întrebări despre „Dăruiește Viață”
Gheorghiu a fost chestionată și despre rapoartele din perioada 2019-2024 ale organizației „Dăruiește Viață”, pe care a condus-o. Un jurnalist a susținut că o sumă de 118 milioane de lei nu ar fi fost însoțită de facturi.
„Nu există această sumă la Dăruiește Viață care nu are facturi, toate sunt auditate, avem toate situațiile financiare depuse, nu a existat nicio sumă nedocumentată”, a răspuns aceasta.
