Facturile uriașe către populație vor fi recalculate, promite Virgil Popescu. Oamenii nu se vor trezi fără curent sau gaz

Facturile uriașe cu care s-au trezit unii consumatori vor fi stornate, a dat asigurări ministrul energiei. Virgil Popescu a spus că se lucrează la cadrul legal pentru ca aceste facturi să fie anulate și să fie emise altele, calculate corect pentru consumatori.

Mai mult, neplata unor facturi uriașe nu va duce la întreruperea furnizării de curent ori de gaz, a mai spus Virgil Popescu.

Nu va tăia nimeni contractul de furnizare (în cazul neplății unei facturi mari), mai ales în condițiile în care factura e eronat întocmită. Săptămâna viitoare vom face o modificare legislativă așa încât furnizorii să storneze toate facturile emise în afara cadrului legal, fără penalități și să le emită (corect).

Ne gândim foarte serios dacă mai e nevoie de încă un lucru, și dacă trebuie vom fixa și asta în coaliție, încă o posibilitate de sancționare punctuală a furnizorilor în această lege (…) pentru întocmirea greșită a facturilor”, a declarat Virgil Popescu, marți seara, într-o emisiune B1TV.

Criticat de senatorul PSD Daniel Zamfir, colegul său de coaliție, pentru modul în care a gestionat această criză a facturilor, Virgil Popescu a răspuns: „Sigur că din Parlament poți spune foarte ușor foarte multe lucruri, în special din Senat, dar Ministrul Energiei a chemat toți furnizorii, a discutat cu ei, le-a spus că trebuie să emită facturile cum trebuie, dar ministerul, la fel ca restul ministerelor și Guvernul, nu are niciun control asupra autorității de reglementare în energie, care e în subordinea Parlamentului. Singurul lucru pe care Ministerul Energiei putea să-l facă vizavi de un organ de control a fost să solicite ANPC și mulțumesc ANPC și Ministerului Economiei, că au pus umărul la această acțiune de control, că dacă nici ANPC-ul nu începea acest control…”.

La remarca moderatorului că unii dintre furnizori sunt, totuși, sub controlul statului, al Ministerului Energiei, prin deținerea de către acesta de acțiuni și prin oamenii din Consiliile de Administrație, Popescu a răspuns: „Ministerul Energiei deține acțiuni la majoritatea companiilor furnizoare, dar prin Consiliile de Administrație nu are posibilitate de a acționa în vreun fel asupra managementului, că privatizarea care a fost făcută a dat libertatea celor care au achiziționat să-și aducă managementul și să facă totul la nivelul managementului executiv”.

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Procurorii DIICOT au făcut o descoperire surprinzătoare sub mașina unui senator USR: droguri de mare risc.

Ciprian Rus, senator USR, a găsit droguri de mare risc ascunse sub mașină....

Șeful serviciilor secrete germane avertizează: Putin ar putea trimite “omuleții verzi” într-o țară NATO

Bruno Kahl, șeful Serviciului Federal de Informații din Germania...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine