Filme pentru adulți au fost proiectate la un liceu din Pașcani. Totul s-a aflat după ce mai mulți elevi deranjați de conținutul afișat s-au plâns profesorilor, iar conducerea a demarat o cercetare internă.

Incidentul a avut loc într-o sală de clasă a Liceului Tehnologic ”Mihai Busuioc” din Pașcani, unde un grup de elevi ar fi accesat site-uri pentru adulți, proiectând imaginile pe dispozitivele utilizate la nivelul unității de învățământ, respectiv pe tabla interactivă. Incidentul a avut loc la începutul acestei luni, iar cadrele didactice au demarat o cercetare internă.

Măsurile luate de conducerea liceului, după ce elevii au proiectat filme pentru adulți

O persoană ne-a informat cu privire la faptul că circulă în spațiul public, în special în cadrul unui grup de elevi, un filmuleț din care reiese că a fost accesat în timpul unei pauze un site pentru adulți.

Elevii implicați vor fi sancționați conform regulamentelor în vigoare, iar la nivelul tuturor claselor se vor relua la orele de consiliere și dirigenție, temele privind securitatea internetului, obligațiile elevilor și riscurile la care se expun în astfel de cazuri”, a declarat Elena Panțiru, directorul Liceului ”Mihai Busuioc”, pentru newspascani.ro, preluat de B1tv.ro.

Situația a ajuns și în atenția Inspectoratului Școlar Județean Iași.

Se pare că totul s-a aflat după ce mai mulți elevi s-au plâns unor profesori că unii colegi proiectează pe aceste dispozitive filme pentru adulți.

Din datele transmise de unitatea școlară, sistemul informatic din școală este securizat, dar a fost folosită funcția HotSpot a telefonului. Unitatea școlară a discutat deja cu părinții elevilor, va oferi consiliere elevilor implicați și va organiza activități având ca temă siguranța pe internet”, a declarat Antonina Bliorţ, purtător de cuvânt al ISJ Iaşi.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *