Florin Barbu, despre presiunile micilor magazine de închidere a supermarketurilor în weekend: „Cred că românii pot decide acest lucru”.
Florin Barbu, despre presiunile micilor magazine de închidere a supermarketurilor în weekend: „Cred că românii pot decide acest lucru”.

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a comentat propunerea micilor retaileri privind închiderea sau reducerea programului supermarketurilor în weekend și a subliniat că o astfel de decizie ar trebui luată în urma consultării populației.

Barbu a menționat că s-a discutat această propunere la Guvern, iar micile retaileri au cerut inclusiv închiderea magazinelor de cartier. Barbu consideră, la fel ca și premierul Ciolacu, că statul român nu ar trebui să oblige românii să meargă la anumite ore, ținând cont de programul lor aglomerat în timpul săptămânii. El a sugerat că mulți români își fac cumpărăturile sâmbăta și duminica, considerând aceste zile ca fiind momente de recreere și posibilitatea de a-și asigura proviziile pentru săptămâna următoare.

Discuția am avut-o la Guvern cu micii retaileri. Dânșii au cerut inclusiv închiderea magazinelor de cartier. Din punctul meu de vedere, cred că nu putem obliga românii să meargă la orele care le indicăm noi, ca și stat român. Sunt convins că foarte mulți români în timpul săptămânii au o activitate intensă la locurile de muncă și cred că sâmbăta și duminica era pentru dânșii o recreere foarte mare astfel încât să poată să își facă necesarul de alimente pentru o săptămână” a declarat Florin Barbu, citat de B1TV.

Barbu a menționat că vor continua discuțiile cu micii retaileri și că ar fi de acord ca populația să fie întrebată în legătură cu acest subiect: „O să avem o discuție în continuare cu micii retaileri. Eu aș fi de acord inclusiv să fie întrebați românii despre acest lucru. Este foarte important, pentru că nu putem lua o decizie în coaliție pe acest aspect. Cred că românii pot decide acest lucru”.

Bineînțeles, încercăm să facem un studiu în acest sens. Vor fi probabil făcute pe anumite focusuri de oameni și, bineînțeles, în funcție de ce va ieși din acest studiu, luăm decizia care se impune în coaliția de guvernare”, a adăugat ministrul Agriculturii.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *