Florin Secureanu, condamnat la închisoare pentru abuz în serviciu. Ce fapte i se impută fostului manager de la Malaxa

Florin Secureanu, fost manager de la Spitalul ”Nicolae Malaxa” din București, a fost condamnat la 5 ani și 10 luni de închisoare. Magistrații Tribunalului București l-au condamnat pentru abuz în serviciu, dar decizia nu este definitivă.

Procurorii DNA au stabilit că Florin Secureanu și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu și, în calitate de manager al spitalului și ordonator de credite, ar fi dispus efectuarea unor plăți de 648.193 lei din fondurile unității sanitare, către mai multe societăți comerciale, printre care și cele administrate de celălalt inculpat din dosar. Faptele s-ar fi petrecut în perioada 2009 – 2016.

Banii ar fi fost dați în contul unor operațiuni comerciale care nu s-au derulat în realitate – achiziția unor produse și servicii destinate unității medicale.

În plus, anchetatorii vorbesc și de bunuri cumpărate la prețuri și de șase ori mai mare față de cele de achiziție.

Spitalul s-a constituit parte civilă cu suma de 648.193,27 lei.

Secureanu a mai fost trimis în judecată și pentru infracțiuni de luare de mită și delapidarea a aproape două milioane de lei din bugetul Spitalului Malaxa.

El ar fi luat în fiecare zi din casieria spitalului între 1.000 și 3.000 de lei pentru propriul buzunar, iar când casieria era goală, i-ar fi trimis pe angajații de de la contabilitate să ia sumele direct de pe secții, din banii plătiți în aceeași zi de pacienți pentru serviciile de coplată.

author avatar
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.
Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

În august, prețurile unor produse au crescut mai mult decât mărirea TVA, spune Consiliul Concurenței

O serie de produse au înregistrat în august față...

Anunțul Primăriei Sectorului 4 după descoperirea construcției vechi de sub Planșeul Unirii. Au intervenit arheologii

Arheologii intervin în lucrările de la Planșeul Unirii din...

Putin continuă războiul în Ucraina: Demisia lui Dmitri Kozak, un semnal clar al refuzului de pace, conform ISW

Vladimir Putin pare hotărât să prelungească conflictul din Ucraina,...

Anchetele Lumea Politică

Mafia în Parlamentul României. Lider liberal coleg de retrocedări cu Seif Duduianu

Un parlamentar miliardar din salariul de bugetar afișează o...

Raluca Turcan se duce la concert pe banii Parlamentului. Concertul este în Japonia!

Raluca Turcan, vice-președintele Camerei Deputaților și-a aprobat o vacanță...

Pîslaru „Împrumutatorul”. Suma incredibilă pe care a dat-o ministrul cu împrumut!

În timp ce discută despre situația dezastruoasă a economiei...

Articole pentru tine