Fostul ministru al Finanțelor, Gheorghe Ialomițianu, crede că singurul care poate desluși ancheta DNA privind achiziția de vaccinuri este Alexandru Rafila, ministrul sănătății, care e „ordonator de credite”. Demnitarul are o privire exactă asupra situației, iar varianta lui pare a fi cea mai credibilă din toate afirmațiile contradictorii cu privire la sumele plătite de statul român și dozele nefolosite sau aruncate, spune Ialomițianu.

Fostul ministru a declarat într-o emisiune B1TV că Alexandru Rafila, în calitate de ordonator de credite, oferă o perspectivă reală asupra situației, deținând datele necesare din cadrul Ministerului Sănătății. El atrage atenția procurorilor DNA asupra necesității de a examina deciziile luate la nivelul Comisiei Europene și Consiliului European pentru a înțelege contextul și modul în care au fost derulate contractele.

Păi nu e valabilă acea prevedere, că în 5 zile poți să refuzi comenzile?

Păi așa au invocat cei de la PSD că miniștrii Sănătății din perioada 2020-2021 puteau, potrivit contractului, să refuze cantitățile în 5 zile, deci nu mai e valabil? Domnul Rafila spune că s-au plătit 2,5 miliarde de lei și nu un miliard de euro. Tot domnul Rafila spune că în stoc sunt nefolosite de 10 milioane de doze de vaccin, din 35 de milioane, unde este adevărul?

Și eu cred că domnul Rafila spune realitatea pentru că e ordonator de credite. Dânsul știe, are datele de Ministerul Sănătății, iar legat de cum s-au derulat acele decizii guvernamentale, sigur că trebuie discutat și ceea ce s-a întâmplat la Comisia Europeană și Consiliul European, că acolo s-au luat deciziile și vedem că și în alte țări s-au cumpărat cantități foarte mari. Chiar zilele trecute a apărut în presă, că în Franța și Germania sunt stocuri de sute de milioane de doze de vaccin neutilizate, adică cei de la DNA ar trebui să vadă ce s-a întâmplat și la nivelul Comisiei Europene, să vadă ce s-a întâmplat și în alte țări, ca să-și formeze o imagine privind modul în care s-au derulat aceste contracte.

Dacă ar fi numai contabilicește, scăzând cât s-a consumat și acela e prejudiciul, fără să vadă latura subiectivă a cauzei penale, să vadă în ce condiții, pentru că e ușor acum să spui, ’domnule, ce s-a întâmplat în 2021, după 2 ani sau 3 ani’. Ce situație era dacă continua perioada de virus? Ce se întâmpla dacă Guvernul nu ar fi contractat? Nu ar fi fost linșați pe stradă? Sigur că după război, mulți viteji se arată.”

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *