gigel știrbu
gigel știrbu

Deputatul PNL Gigel Știrbu a comentat pe Facebook incidentul din Parlament, atunci când copreședintele AUR George Simion l-a agresat pe Virgil Popescu în timp ce acesta vorbea.

„Ce s-a întâmplat astăzi în plenul Camerei Deputaților, când pentru prima oară un ministru este bruscat verbal și fizic de către un parlamentar care este chiar lider de partid, este o premieră absurdă și care nu trebuie să se mai repete nicodată.Probabil, într-un atac de amnezie, uitând că se află în Parlament, și crezându-se că se află în tribuna vreunui stadion, huliganul George Simion sare la bătaie la susținătorii echipei adverse și cu bădărănie se năpustește la tribuna Camerei Deputaților și aruncă invective la adresa vorbitorului, ministrul Virgil Popescu”, a spus Gigel Știrbu.

„Când nu ai argumente și nici exercițiul educației democratice, argumentul cel mai îndemână al agresorului este pumnul. Ca pe tarla, zbieri, urli , doar doar te va crede cineva…Eu consider că este foarte necesar ca parlamentarii cu vădite ieșiri nervoase, în ședințele Parlamentului, să fie supuși unor controale psihiatrice. Motivez această inițiativă , având în vedere faptul că parlamentarii nu sunt supuși controlului la accesul în instituție și pot intra înarmați sau cu alte substanțe interzise”, a mai spus Gigel Știrbu.

„Și nu, în ultimul rând, dar nu mai puțin condamnabil, în plin vârf al valului 5 al pandemiei Covid, deși te pretinzi a fi lider de partid parlamentar, nu respecți reguli de minimă igienă si de bun-simț și țipi isteric la câțiva centrimetri de fața unui ministru, expunându-l la îmbolnăvire, și aici nu vorbesc neapărat de Covid…Sper ca Biroul Permanent al Camerei Deputaților să ia de urgență măsuri și să aplice sancțiuni severe (chiar până la interzicerea accesului la ședințele publice ale Parlamentului pe o perioadă determinată) pentru ca astfel de ieșiri huliganice să nu se mai întâmple!!!”, scrie pe Facebook Gigel Știrbu.

„Fostul ultras și lider de galerie, George Simion, ajuns deputat în Parlamentul României atârnând de coada unui partid care nu are nimic în comun cu democrația și societatea civilizată, ci totul în comun cu tacticile de hărțuire și intimidare ale anilor ’30, când milioane de cetățeni au fost victima abuzurilor fizice și psihice ale legionarilor, a adus astăzi teroarea în Parlamentul României, în plin secol XXI. Suspicionat, pe bună dreptate, că reprezintă agentul de influență al unor puteri străine ostile României și aliaților săi euro-atlantici, George Simion se face vinovat, de astăzi, de infracțiuni de drept comun, ca orice mic borfaș certat cu legea – intimidare, violență, agresiune fizică”, mai spune Gigel Știrbu.

„Orice zi în care un golan precum George Simion este liber și orice zi în care acest borfaș mic, dar cu pretenții mari, își spune deputat și vorbește de la tribuna Parlamentului este o zi pierdută pentru România și pentru democrația noastră”, spune Gigel Știrbu.

Parlamentarii au respins un proiect de control psihologic al aleșilor

Parlamentarii nu vor să fie supuși unui control psihologic, iar deputații juriști au respins în urmă cu 3 zile un proiect de lege care prevedea necesitatea depunerii unui aviz psihologic pentru candidații la cele două Camere.

Proiectul a fost depus de deputatul Pavel Popescu, care a cerut ca avizul psihologic să fie obligatoriu, prin lege, pentru toţi candidaţii la alegerile parlamentare.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *