Guvernul Ciucă prima decizie. Executivul condus de generalul Ciucă s-a întrunit joi seară în prima ședință după investirea din parlament și depunerea jurământului în fața președintelui Klaus Iohannis. Prima decizie a Guvernului a fost deblocare angajărilor pentru bugetari. Cu alte cuvinte, a dat drumul angajărilor la stat.

Guvernul Ciucă prima decizie a fost adoptarea unei Ordonanțe de Urgență care permite reluarea angajărilor la stat.

Mai exact, Legea nr. 55/2020 a stopat angajările de noi bugetari pe durata stării de alertă, cu excepția celor din sistemul sanitar. Noua Ordonanță de Urgență, însă, instituie o derogare, permițând organizarea de concursuri la stat pentru posturile vacante, relatează B1TV.

Se instituie o derogare de la dispoziţiile art. 27 alin. (3) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv pentru posturile şi funcţiile vacante şi temporar vacante, altele decât cele prevăzute la art. II din Legea nr. 203/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, pot fi organizate şi desfăşurate concursuri în condiţiile legii, până la data de 1 iunie 2022, cu încadrarea în creditele de angajament şi creditele bugetare aprobate în bugetul pentru anul 2022”, a transmis Guvernul.

Cabinetul Ciucă a primit votul de învestitură joi, a depus jurământul și tot joi a avut o primă ședință. Noul premier, Nicolae Ciucă, a ținut să mulțumească PSD și UDMR.

Are loc prima ședință a Guvernului României după o perioadă de criză politică și doresc să mulțumesc încă o dată Parlamentului României pentru că ne-a acordat votul de încredere. Doresc să mulțumesc partidelor politice care au înțeles că mai presus de orice sunt cetățeanul român și interesul țării”, a declarat Ciucă.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *