Guvernul măreşte salariile cât pentru a lua un covrig. Banii cu care vor rămâne, de fapt, românii în buzunare

Guvernul adoptă, astăzi, creşterea salariului minim pe economie și a salariului minim din construcții.

Acest lucru înseamnă o majorare de 300 de lei brut pentru aproximativ 1,5 milioane de români şi de 500 de lei brut pentru angajaţii din construcţii.

Dar, în realitate, ceea ce vor primi efectiv în mână angajaţii va fi mult mai puţin. După majorare, salariul minim brut va fi de 3.300 de lei. Ceea ce înseamnă că salariul net va fi de 1.996 de lei. Practic, angajaţii vor primi în plus cam 98 de lei lunar.

Numai că această creştere va fi resimţită în totalitate doar în luna octombrie, pentru că apoi vor intra în vigoare noile taxe, citat de Antena 3 CNN.

De aceea, sindicaliştii avertizează că majorarea va fi încă şi mai mică, de aproximativ 65-66 de lei. Adică 2,20 de lei pe zi. Ce vă puteţi lua cu 2 lei? Un covrig.

Aceeaşi situaţie şi în construcţii. Deocamdată, angajaţii nu sunt obligaţi să plătească CASS, aşa că majorarea în cazul lor va fi de 394 de lei.

Însă, după ce va fi eliminată scutirea de la plata CASS, salariaţii vor încasa cu 56 de lei mai puţini bani decât înainte de majorare.

Şi toate astea, în condiţiile în care premierul Marcel Ciolacu spunea că niciun român nu va fi afectat de măsurile pe care Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament.

„Niciun om de rând nu va fi afectat de măsurile fiscale pe care o să le ia Guvernul. Niciun om de rând.

Eu nu pot să accept să ai un beneficiu pentru 15%, când tu ai salariu peste 10.000 de lei. Eu să îți mai dau încă un spor de antenă de 15%. Sporurile sunt procentuale, nu nominale”, spunea premierul Marcel Ciolacu.

Ultimele știri

Guvernul schimbă prefecți în trei județe. Argeșul rămâne fără conducere la Prefectură

Guvernul a numit noi prefecți la Brașov, Galați și Vrancea. Argeșul a rămas fără conducere la Prefectură, după demisia subprefectului PNL.

George Simion a reapărut, suprinzător, la Digi24. Interviul vine după un an și jumătate de conflicte cu postul

George Simion a reapărut la Digi24 după un an și jumătate, marcat de un boicot electoral și un scandal cu jurnaliștii postului.

Rafinăria Petrotel-Lukoil repornește producția. Primele tone de carburanți ajung pe piață pe 17 noiembrie

Rafinăria din Ploiești reia producția. Primele carburanți ar urma să ajungă pe piață pe 17 noiembrie.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine