În polul sărăciei: Investiții masive în cultură!

Primăria orașului Bocșa a primit finanțare pentru realizarea a 4 obiective importante ale orașului. Este vorba despre reabilitarea și extinderea Muzeului Constantin Lucaci, amenajarea Casei Etnografice, despre Galeria de Mineralogie Constantin Gruescu, despre un observator astronomic și de reabilitarea și de modernizarea a 7 străzi aflate în zona de nord din Bocșa Română. Valoarea investiției se ridică la aproximativ 2,5 milioane de euro.

Proiectul prevede amenajarea unei case etnografice, unde vor fi expuse obiecte vechi, donate de către cetăţeni, a unui observator astronomic şi reabilitarea mai multor străzi din Bocşa Română. Mai exact, Strada Flotației, Strada Morii, Strada Bichiștin, Strada Oltului, Strada Livezilor, Strada Izlazului și Strada Romanițelor. Structura rutieră de 1,9 km va fi adaptată astfel încât să corespundă condițiilor de trafic actuale și preconizate în perspectivă și vor fi amenajate șase treceri de pietoni. Va fi refăcută clădirea existentă, de 296 mp, situată pe Strada 1 Decembrie 1918, prin restaurarea fațadei și recompartimentarea spațiilor interioare. Se vor construi două clădiri noi, una de 94 mp pentru Galeria de Mineralogie Constantin Gruescu, și una de 76 mp pentru Observatorul astronimic. Va fi amenajată și o suprafață de 982 mp de zonă verde.

Va fi reabilitat, extins și amenajat Muzeul „Constantin Lucaci”, imobilul de pe strada 1 Decembrie 1918, nr. 41. Va fi refăcut corpul de clădire de la stradă, care cuprinde spațiile expoziționale, inclusiv fațada, va fi demolat un alt corp de clădire, va fi construit un nou imobil cu spații conexe și administrative și va fi amenajată o zonă verde de 1.360 mp.

Valoarea totală a investiției este de 12 milioane de lei, cu TVA, adică 2,6 milioane de euro. Finanțarea investiției se va realiza din fonduri europene nerambursabile prin Programul Operațional Regional.

Ultimele știri

Sorin Grindeanu dezvăluie o discuție secretă de la Cotroceni. Nicușor Dan ar fi primit date sensibile despre contractele SAFE

Sorin Grindeanu susține că Nicușor Dan a primit la Cotroceni aceleași date despre contractele SAFE, prezentate de Mihai Jurcă.

Nicușor Dan, schimbări pe bandă rulantă pentru români. Președintele a semnat legi noi

Nicușor Dan a semnat 13 decrete de promulgare a unor legi și eliberarea din funcție a patru magistrați, ca urmare a pensionării.

Guvernul vrea bugetul pe 2027 votat până la final de an. Cărbunaru anunță un calendar accelerat

Guvernul vrea ca bugetul pe 2027 să fie votat în Parlament până la finalul anului, anunță Dan Cărbunaru.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine