Începe primul proces penal al unui președinte al Americii. Primul termen în dosarul Donald Trump-Stormy Daniels

Un judecător din New York a respins recent solicitarea fostului președinte american Donald Trump de a anula acuzațiile penale în dosarul Stormy Daniels.

Trump e acuzat că i-a plătit 130.000 dolari starletei porno pentru a-i asigura tăcerea, în 2016. Acesta este primul caz în istorie când un fost președinte al SUA va fi supus unui proces penal, informează Reuters, citat de Hotnews.

Judecătorul Juan Merchan a programat primul termen al procesului pentru data de 25 martie. Acesta este doar unul dintre cele patru procese penale pe care Donald Trump le are în derulare în timp ce încearcă să obțină nominalizarea Partidului Republican pentru a candida împotriva președintelui democrat Joe Biden la alegerile din 5 noiembrie.

În acest dosar în particular, Trump este acuzat de falsificarea unor documente contabile pentru a masca plata către Stormy Daniels înainte de alegerile din 2016. Cererea sa de anularea celor 34 capete de acuzare a fost respinsă rapid de judecătorul Merchan, în mai puțin de 10 minute.

Anterior audierii, Trump a repetat acuzația că acest caz este motivat politic, aducând în discuție faptul că el candidează pentru președinție. Acest proces este primul dintre cele patru care vor avea loc pentru Trump.

„Nu ar fi adus acest (proces) dacă nu ar fi fost pentru faptul că eu candidez la președinție și mă descurc bine”, a declarat Trump pe un hol în afara sălii de judecată.

Trump a devenit primul președinte sau fost președinte aflat în exercițiu sau care a fost supus acuzațiilor penale, fiind pus sub acuzare în acest dosar cu aproximativ un an în urmă. A declarat atunci că va pleda nevinovat în instanță.

Ultimele știri

Nicușor Dan, reacție după atacurile din școli. „Două semnale pe care nu ne mai permitem să le ignorăm”

Nicușor Dan a cerut măsuri urgente după atacurile cu arme albe din școlile din Pitești și Bistrița.

Olguța Vasilescu respinge calendarul taxelor pe proprietăți. Noul impozit la valoarea de piață nu poate intra în vigoare din 2027

Olguța Vasilescu susține că impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu poate fi aplicată din 2027, invocând lipsa aplicației E-proprietate.

Victor Ponta, despre decizia din dosarul Georgescu de menținere în arestul central. „Un abuz total nejustificat”

Victor Ponta a reacționat dur după ce Curtea de Apel București l-a menținut pe Călin Georgescu în arest preventiv, numind decizia „un abuz total nejustificat”.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine