Încetarea focului în Ucraina, „nerealistă”, deocamdată. Diplomatul care dă cărțile pe față

Vasily Nebenzya, reprezentantul permanent al Rusiei la Organizația Națiunilor Unite, a declarat că o încetare a focului în Ucraina nu este încă o opțiune realistă, conform relatărilor Kommersant.

Declarațiile au fost făcute reporterilor după consultările închise ale Consiliului de Securitate al ONU. Diplomatul rus a indicat că principalul motiv pentru această evaluare îl constituie presupusele încălcări ale acordurilor de către partea ucraineană, transmite B1TV.

„Potrivit acestuia, motivul a fost încălcarea acordurilor de către Ucraina de suspendare a atacurilor asupra infrastructurii energetice,” notează sursa citată.

Referitor la posibilitatea oficializării unor eventuale acorduri între Moscova și Kiev în cadrul Consiliului de Securitate al ONU, Nebenzya a precizat că „totul va depinde de condițiile unei eventuale încetări a focului și de formularea din document.”

Contextul acestor declarații include acordul de încetare temporară a atacurilor asupra infrastructurii energetice, convenit în urma unei conversații telefonice dintre președintele rus Vladimir Putin și președintele american Donald Trump, desfășurată pe 18 martie. Putin a fost de acord atunci cu un moratoriu de 30 de zile privind loviturile asupra instalațiilor energetice ucrainene.

Următoarea zi, președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a angajat să respecte această înțelegere. Totuși, ulterior, atât partea rusă cât și cea ucraineană s-au acuzat reciproc de încălcarea acordului, publicația Ministerului rus al Apărării susținând că Forțele Armate ucrainene nu au respectat moratoriul.

Pe 17 aprilie, președintele american Donald Trump a declarat că așteaptă un răspuns din partea autorităților ruse privind încetarea ostilităților din Ucraina până la sfârșitul săptămânii curente.

Ultimele știri

Alin Tișe crede că e atacat chiar pe banii partidului după ce și-a anunțat candidatura la șefia PNL. „Cine plătește aceste conturi fictive?”

Alin Tișe acuză o campanie de atacuri online, finanțată posibil din subvenția PNL, după ce a candidat la șefia partidului.

Guvernul schimbă prefecți în trei județe. Argeșul rămâne fără conducere la Prefectură

Guvernul a numit noi prefecți la Brașov, Galați și Vrancea. Argeșul a rămas fără conducere la Prefectură, după demisia subprefectului PNL.

Guvernul extinde garanția salariilor restante. În ce condiții angajații pot primi până la 12 salarii medii brute

Guvernul dublează la 12 luni perioada de plată a salariilor restante pentru angajații companiilor strategice în dificultate.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine