miercuri, septembrie 30, 2026
17.6 C
București

Interzicerea centralelor de apartament s-ar putea aplica și în România. „Ar trebui să fim realiști”

Interzicerea centralelor de apartament s-ar putea aplica în România, după ce a existat o astfel de intenție la nivel unui oraș. Centralele de apartament sunt deja interzise în unele țări din UE, iar măsura s-ar putea extinde și în România, explică reprezentantul unui ONG din energie.

Noi reguli pentru centralele termice de apartament ar putea apărea și în România.

Din totalul celor 65 de milioane de locuințe din Europa care folosesc centrale termice pe gaze naturale, aproximativ 3 milioane sunt în țara noastră. Însă, interdicția, dacă va păstra modelul european, se va referi numai la centralele din blocurile noi construite, adică nu va mai permite dezvoltatorilor să doteze fiecare apartament cu centrală proprie, ci să fie una de scară sau de bloc, transmite B1TV.

„Există și în România o astfel de inițiativă la Cluj-Napoca, în care practic s-a discutat ca să fie o astfel de interdicție impusă pentru tot ceea ce înseamnă apartamente noi care se construiesc şi ele să aibă doar centrală de scară sau de bloc, să nu mai existe această situație.

În acelaşi timp, noi ar trebui să fim realiști și ceea ce construim să fie în concordanță cu situația care există la noi. Și v-aș da niște date statistice. În momentul de față, în România încălzirea imobilelor se face doar în proporție de 1% cu resurse regenerabile, adică în mare parte avem biomasă, avem gaz și avem termoficare pentru încălzirea imobilă.

De asemenea, trebuie să avem în vedere că din energia primară, în momentul de față, doar 11% este energie regenerabilă, în rest este o energie fie fosilă, fie energie nucleară.

Toate aceste elemente particularizează situația României și cred că angajamentele care trebuie făcute și negocierile care trebuie duse în ceea ce privește aceste noi impuneri viitoare trebuie să fie unele foarte raționale pentru a nu ajunge în niște situații dramatice.

Ar putea fi foarte multe persoane afectate de această decizie. O să vedem când se va implementa exact”, a explicat Dumitru Chisăliță, preşedinte la Asociația Energia Inteligentă.

Ultimele știri

Oana Gheorghiu, aviz negativ în comisii. Nu a știut să dea detalii despre pacienții oncologici, în condițiile în care a condus o fundație de...

Propusă pentru Ministerul Sănătății, Oana Gheorghiu a primit aviz negativ și a fost pusă în dificultate de o întrebare despre pacienții oncologici.

Scandal în Parlament la audierea Oanei Gheorghiu. Rogobete și Ungureanu s-au certat: „Nu fiți mitocan!”

Rogobete și Ungureanu s-au certat în Parlament la audierea Oanei Gheorghiu, pe fondul unei întrebări despre centrele de tratament AVC.

Software cumpărat de DNA și DIICOT, legături cu Rusia. Compania americană era, de fapt, controlată din umbră de cetățeni ruși

DNA, DIICOT și MApN au cumpărat licențe pentru Oxygen Forensic Detective, program suspectat în SUA de legături ascunse cu Rusia.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine