vineri, octombrie 9, 2026
23.2 C
București

Mugur Isărescu vrea să fie o excepție la interzicerea cumulului pensiei cu salariul la stat. Ce argumente a adus guvernatorul BNR

Interzicerea cumulului pensiei cu salariul la stat nu ar trebui să se aplice guvernatorului BNR. Cel puțin așa consideră Mugur Isărescu, care a transmis Parlamentului o solicitare de modificare a proiectului de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat, astfel încât să îi includă la excepții și pe membrii Consiliului de administrație al BNR.

Recent, Guvernul Cîțu a aprobat un proiect de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat și prin care persoanele din sistemul public sau privat, ajunse la vârsta de pensionare, pot opta să își continue activitatea până la 70 de ani. Guvernul a stabilit și excepții de la interdicția cumulului, precum parlamentarii și membrii Academiei Române, dar nu și membrii din conducerea BNR. Proiectul a fost transmis în Parlament pentru adoptare în regim de urgență, relatează profit.ro și B1TV.

Interzicerea cumulului pensiei cu salariul la stat. Mugur Isărescu arată că în proiectul de lege nu sunt incluse prevederi referitoare la persoanele care își desfășoară activitatea în baza unui act de numire în funcție în cadrul autorităților și instituțiilor publice și care au împlinit 70 de ani anterior intrării în vigoare a legii, cum e cazul său. El arată că lipsa acestor prevederi poate conduce la interpretarea că, în cazul acestor persoane, actul de numire în funcție încetează de drept la data împlinirii vârstei de 70 de ani, cu mențiunea că încetarea de drept produce efecte anterior expirării perioadei prevăzute în cuprinsul actului de numire în funcție.

Mugur Isărescu urmează să împlinească 72 de ani pe 1 august.

Ultimele știri

O fostă deputată din Republica Moldova acuză politicieni din PNL. Îi leagă de rețeaua oligarhului fugar Ilan Șor

Fosta deputată Arina Spătaru acuză politicieni din PNL de legături cu rețeaua lui Ilan Șor și amenință cu dezvăluiri publice.

România primește 14,3 milioane euro de la UE. Banii merg spre refacerea zonelor lovite de inundațiile din 2025, inclusiv Salina Praid

UE alocă României 14,3 milioane de euro pentru pagubele provocate de inundațiile din 2025, cu pagube majore la Salina Praid.

Diana Șoșoacă vrea să-l viziteze pe Călin Georgescu în arest: „În calitatea mea de membru al Parlamentului European”

Diana Șoșoacă cere oficial o întrevedere cu Călin Georgescu, aflat în Arestul Central, invocând riscuri la adresa vieții acestuia.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine