luni, august 17, 2026
32.4 C
București

Klaus Iohannis: România nu a abandonat obiectivul intrării în Schengen

Intrarea în Schengen a României nu a fost abandonată, ci este un demers foarte lung, a spus președintele României, Klaus Iohannis. Aderarea României la spațiul Schengen rămâne un obiectiv strategic al României, a dat asigurări șeful statului.

Cu toţii, împreună, suntem conştienţi că această situaţie trebuie rezolvată, dar e un proces, după cum ştim deja, foarte lung, cu foarte multe evaluări şi evaluări intermediare”, a declarat Klaus Iohannis.

Intrarea în Schengen a României rămâne obiectivul României. Klaus Iohannis a punctat că intrarea în Schengen rămâne un obiectiv strategic pentru România: „Eu nu am abandonat demersurile pentru Schengen, România e în continuare interesată şi e un obiectiv strategic pentru noi, așa că vom continua discuţiile”.

Tot joi, președintele României a ținut să sublinieze că aliații sunt uniți în criza generată de Rusia, prin mobilizarea de trupe la granița cu Ucraina.

Cea mai importată concluzie e că trebuie să rămânem uniți și în eforturile diplomatice, și în cele economice. Evident, suntem pregătiți să luăm orice măsură se impune, împreună, când situația în teren se schimbă. Repet: suntem uniți, știm ce avem de făcut și orice se va întâmpla, vom reacționa adecvat, împreună”, a insistat Iohannis.

Șeful statului a mai precizat că UE e pregătită să primească refugiați din Ucraina.

Cât despre situația pe plan intern, Iohannis a afirmat că e mulțumit de cum funcționează Guvernul Ciucă: „Eu sunt mulţumit de cum funcţionează Guvernul. În coaliţie, sigur, e încă multă nevoie de armonizare între poziţii şi de foarte multe contacte pentru a găsi punctele comune”.

Ultimele știri

De ce dronele ajung în România mai mult în weekend. Explicațiile unui expert

Incidentul cu drona doborâtă de piloții spanioli în Galați...

Zuckerman și Gitenstein ar vrea retragerea vizei americane pentru George Simion, printr-un editorial în Jerusalem Post

Un grup de personalități, inclusiv doi foști ambasadori ai...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine