Oltean prima jpg

Fostul deputat Ioan Oltean cere despăgubiri de 400.000 de euro statului român, după ce dosarul în care a fost anchetat de DNA pentru că ar fi primit un sac cu 600.000 de euro a fost clasat pe motiv că fapta nu există. Ioan Oltean acuză că a trăit şapte ani de tortură psihică, care ar fi provocat moartea soţiei sale.

Întreaga poveste a început după ce procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) l-au acuzat pe Ioan Oltean de faptul că ar fi primit sacul plin cu bani. Un preot din Chitila a fost cel care a făcut un denunţ în care l-a reclamat pe Ioan Oltean că ar fi primit, chiar în curtea bisericii, sacul cu bani.

Apoi, din acuzaţiile DNA reieşea faptul că în sac se afla suma de 600.000 de euro. Între timp, în anul 2020, DNA a clasat dosarul pe motiv că fapta nu există sau nu este prevăzută de lege.

Acum, Ioan Oltean se îndreaptă împotriva statului român şi cere de la Ministerul de Finanţe suma de 400.000 de euro despăgubiri, spunând că a fost torturat psihic timp de şapte ani şi, mai mult decât atât, susţine faptul că această anchetă a determinat decesul soţiei sale în anul 2015, în acest sens depunând mai multe dovezi.

Ioan Oltean ar putea primi despăgubirile şi a declarat că, timp de şapte ani, în perioada anchetei, a fost urmărit prin GPS de procurori, pentru că i-a fost urmărit telefonul şi, de asemenea, i-au fost ascultate toate conversaţiile.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *