luni, septembrie 15, 2025
21.3 C
București

Ionel Dancă dezvăluie: PNL se apropie de PSD. Mulți liberali vor pleca din partid, alături de Ludovic Orban

Ionel Dancă, deputat liberal, spune că „PNL nu mai există dacă ne uitam la deciziile care se iau și la apropierea de PSD”, adăugând că sunt mulți alți liberali care vor părăsi PNL alături de Ludovic Orban, urmând a fi înființată o nouă formațiune politică.

Fostul președinte al PNL Ludovic Orban a anunțat, joi seară, că săptămâna viitoare va demisiona din grupul parlamentar al PNL, el spunând că nominalizarea lui Nicolae Ciucă, impus liberalilor de către președintele Klaus Iohannis, este ”picătura care a umplut paharul”

„Ludovic Orban, așa cum a anunțat și atunci când și-a depus demisia din poziția de președinte al Camerei Deputaților, spune ceea ce gândește și face ceea ce spune. Este o decizie argumentată foarte temeinic pentru că Partidul Național Liberal în momentul de față nu mai există din punctul de vedere al deciziilor statutare pe care ar trebui să le ia”, afirmă Ionel Dancă, fost purtător de cuvânt al PNL.
”Partidul Național Liberal are o decizie a Biroului politic Național prin care practic se interzice orice colaborare cu PSD. Vedem în aceste zile o desfășurare de negocieri cu PSD, care încalcă decizia PNL, decizie statutară a partidului”, declară deputatul Ionel Dancă la RFI.
Ionel Dancă mai susține că „sunt mai mulți parlamentarii liberali care au exprimat public susținerea pentru Ludovic Orban pentru poziția de președinte al PNL și pentru poziția de candidat la funcția de prim-ministru. Nu putem să lăsăm țara unui guvern PNL care să stea la mila PSD”.

Întrebat dacă vor pleca și alții din PNL, care să-l urmeze pe Orban și dacă se pregătește o nouă formațiune politică, acesta a răspuns:

”Da, mă aștept ca și alți colegi parlamentari care înțeleg să respecte votul românilor de la alegerile parlamentare din 2020 să urmeze acest pas prin care să păstrăm practic angajamentul față de români, o guvernare liberală de dreapta”, spune Dancă.

El mai  subliniază că „întrebarea este de ce președintele Klaus Iohannis a desemnat un candidat cu misiunea de a forma o majoritate parlamentară cu susținerea PSD-ului. USR a anunțat că nu va susține un guvern din care nu face parte, așa că e clar că PNL este împins să ceară sprijinul PSD. Atunci, întrebarea este de ce președintele Klaus Iohannis a împins Partidul Național Liberal în această situație”, spune Dancă.
author avatar
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.
Andrada Ionescu
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Soluțiile pentru supraviețuirea Guvernului Bolojan dacă PSD părăsește coaliția: Analiza unui politolog

În contextul amenințărilor repetate ale PSD cu ieșirea de...

Prințul Harry, vizită discretă la Kiev. Ce interese a promovat acolo

Prințul Harry, Ducele de Sussex, a efectuat o vizită...

Anchetele Lumea Politică

Mafia în Parlamentul României. Lider liberal coleg de retrocedări cu Seif Duduianu

Un parlamentar miliardar din salariul de bugetar afișează o...

Raluca Turcan se duce la concert pe banii Parlamentului. Concertul este în Japonia!

Raluca Turcan, vice-președintele Camerei Deputaților și-a aprobat o vacanță...

Pîslaru „Împrumutatorul”. Suma incredibilă pe care a dat-o ministrul cu împrumut!

În timp ce discută despre situația dezastruoasă a economiei...

Articole pentru tine