Israelul ar trimite arme în Ucraina. La ce s-a gândit premierul Benjamin Netanyahu

Arme din Israel ar urma să ajungă în Ucraina, și ar fi pentru prima dată când Israelul ar trimite armament în războiul din Ucraina, pentru că declarațiile politicienilor s-au rezumat doar în oferirea ajutorului umanitar, până acum.

Iată însă că ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, a declarat în timpul unei conferințe de presă la Kiev, pe 5 februarie, că Israelul a promis că va furniza Ucrainei un sistem de alertă antiaeriană cu rachete și drone. „E adevărat. Ne-au promis asta”, a spus Reznikov, potrivit Kyivindipendent, preluat de B1TV.

Ministrul nu a oferit mai multe detalii despre momentul în care ar putea avea loc transferul. Potrivit Times of Israel, „sistemul de avertizare al Israelului folosește o combinație de dispozitive radar și electro-optice pentru a detecta lansările de rachete, rachete și drone, pentru a clasifica dimensiunea și amenințarea pe care o reprezintă și pentru a indica pe o hartă zonele care se află în pericol.”

În aceeași zi, premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat postului de televiziune francez LCI că Israelul va lua în considerare posibilitatea de a furniza Ucrainei sistemul său de apărare antirachetă Iron Dome, adăugând însă că deciziile Israelului ar trebui să fie „în conformitate cu interesele noastre naționale” iar contribuția pentru a ajuta Ucraina ar fi „probabil în alte zone”.

Anterior, pe 3 februarie, Times of Israel a citat un oficial anonim, spunând că Netanyahu și-a exprimat, pe 2 februarie, disponibilitatea de a trimite „echipamente militare” în Ucraina în timpul întâlnirii sale cu președintele francez Emmanuel Macron.

Până acum Israelul a oferit Ucrainei doar ajutor umanitar, refuzând să furnizeze arme.

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine