marți, septembrie 16, 2025
28.5 C
București

Jurnalistă Reuters, despre protestele masive din Franța: „Au fost milioane de oameni. Va fi un blocaj total al economiei”

Proteste masive au avut loc în Franța, peste 25 milioane de oameni ieșind în stradă pentru a protesta față de proiectul așa zisei reforme a sistemului de pensii. Pentru ziua când proiectul de lege va ajunge în Senat se anunță un blocaj total al economiei franceze.

Pe 7 martie proiectul de lege va intra la dezbateri, dar până atunci opoziția opiniei publice este extrem de vizibilă, a arătat jurnalista Roxana Dascălu, de la Reuters, într-o emisiune B1TV.

Au fost milioane (de oameni în stradă, la proteste n.r.). Conform organizatorilor, alianței principalelor opt sindicate din Franța, au fost peste 2,5 milioane de oameni în stradă, în orașele mari și în orașele mici, și oameni care n-au ieșit niciodată la demonstrații, la manifestații, au ieșit acum în stradă, în toată Franța. Poliția spune 963.000, sindicaliștii spun 2,5 milioane”, a relatat Roxana Dascălu.

Nu se termină, pentru că sindicatele au anunțat un calendar foarte important, pe 16 februarie când se va discuta faimosul în Franța articol 7, care prevede prelungirea vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani, în Adunarea deputaților, să fie o nouă demonstrație, iar pe 7 martie, când intră proiectul de lege al prim-ministrei Borne în Senat, să fie un blocaj general al economiei franceze. O grevă continuată se prevede după aceea”, a continuat ea.

Opoziția a depus mii de amendamente la proiect.

Coaliția stângii de opoziție din parlament a făcut bloc comun și a depus mii de amendamente, nu sute, la proiectul de reformă a pensiilor, a vârstei de pensionare”, a mai spus Roxana Dascălu.

author avatar
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.
Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

SUA vor construi în România un poligon modern de antrenament pentru tancuri, într-o zonă de graniță

Armata Statelor Unite va colabora cu Armata Română pentru...

Românii primesc o nouă lovitură în plin val de scumpiri: Ratele vor exploda din octombrie. La cât ajunge IRCC

Peste 500.000 de români se pregătesc să facă față...

Anchetele Lumea Politică

Mafia în Parlamentul României. Lider liberal coleg de retrocedări cu Seif Duduianu

Un parlamentar miliardar din salariul de bugetar afișează o...

Raluca Turcan se duce la concert pe banii Parlamentului. Concertul este în Japonia!

Raluca Turcan, vice-președintele Camerei Deputaților și-a aprobat o vacanță...

Pîslaru „Împrumutatorul”. Suma incredibilă pe care a dat-o ministrul cu împrumut!

În timp ce discută despre situația dezastruoasă a economiei...

Articole pentru tine