Perioada încercărilor pentru economie nu s-a terminat, iar noul Guvern va avea și sarcina reluării dialogului deschis, constructiv și orientat către creșterea sustenabilă a economiei, este mesajul președintelui Klaus Iohannis, transmis în cadrul evenimentului „Topul Național al Firmelor 2021”, organizat miercuri de Camera de Comerț și Industrie a României.

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri, un mesaj în cadrul evenimentului „Topul Național al Firmelor 2021 – Economia merge înainte”, organizat de Camera de Comerț și Industrie a României. Mesajul a fost prezentat de către Cosmin Marinescu, Consilier Prezidențial – Departamentul Politici Economice și Sociale.

„Economia merge înainte și România trebuie să meargă înainte, pe calea dezvoltării sustenabile, prin investiții, prin inovare și digitalizare, prin utilizarea fondurilor europene, dar și printr-o relație onestă între stat și mediul de afaceri. (…) În 2020, scăderea economiei noastre a fost mai redusă, iar anul acesta revenirea este mai intensă, comparativ cu majoritatea țărilor din Uniunea Europeană. Dialogul constant și colaborarea dintre decidenți și mediul de afaceri în anul pandemiei, susținute intens și prin implicarea Administrației Prezidențiale, au constituit rețeta necesară într-o perioadă extrem de complicată”, transmite Klaus Iohannis.

În opinia șefului statului, Topul Național arată că, și în contextul pandemiei, cele mai profitabile companii au fost cele din industrie, în ciuda unor cifre de afaceri și profituri diminuate.

„O dinamică pozitivă, de altfel previzibilă, au avut comerțul, îndeosebi cel on-line, precum și domeniul IT&C. Cel mai afectat sector a fost turismul, dar care a început să își revină treptat anul acesta. Creșterea investițiilor nete în economie cu peste 10% în prima jumătate a anului reflectă, în ansamblu, obiectivul trecerii de la modelul bazat pe consum la creșterea bazată pe investiții. Însă, în această privință și la acest moment, investițiile publice din bani naționali și absorbția fondurilor europene încă sunt tributare în execuție, în raport cu estimările programate în buget. În ceea ce privește dinamica PIB, creșterea din 2021 va fi una consistentă, peste estimările realizate de-a lungul anului, însă proiecțiile globale arată că acest efect de recuperare post-lockdown se va atenua treptat. Încetinirea creșterii economice, estimată pentru anii următori, impune soluții de natură structurală pentru economia noastră. Dezechilibrele cu care economia se confruntă în prezent indică, fără nicio îndoială, nevoia de schimbare a paradigmelor de dinaintea pandemiei”, adaugă șeful statului.

El afirmă că, în planul dezechilibrelor externe, este îngrijorătoare adâncirea continuă a deficitului comercial și a deficitului de cont curent, chiar în raport cu vârfurile înregistrate anul trecut.

„Economia merge înainte, însă trebuie să ne asigurăm că nu prin rostogolirea dezechilibrelor, ci prin reforme și politici axate pe obiective de dezvoltare sănătoasă. Trebuie asumate o direcție corectă, un parcurs clar și mecanisme eficiente de implementare, prin care să revenim la obiectivele de sustenabilitate. Dincolo de urgențele prezentului, avem mize esențiale pe termen mediu și lung. Provocările cu privire la consolidarea fiscal-bugetară trebuie gestionate prudent, astfel încât deficitul bugetar și datoria publică să nu atragă constrângeri în plus asupra evoluțiilor economice viitoare. Tocmai de aceea, bugetul pentru 2022 devine un instrument esențial pentru implementarea, în perioada post-criză, a unei concepții financiare sănătoase pentru România. Aceasta trebuie gândită în jurul obiectivului de absorbție a fondurilor europene și ca programare bugetară multianuală în raport cu ceea ce ne-am propus în materie de finanțare europeană”, menționează Iohannis.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *