Preşedintele Klaus Iohannis a declarat sâmbătă că, în prezent, nu există date care să susţină un scenariu potrivit căruia Republica Moldova ar fi ameninţată de forțele Federației Ruse.

Aflat în vizită în tabăra mobilă pentru refugiaţi de la Siret, președintele Klaus Iohannis a fost întrebat despre perspectiva ca Republica Moldova să fie următoarea țintă a forțelor ruse și dacă România are planuri pentru acest scenariu, în condițiile în care în Republica Moldova trăiesc peste un milion de cetățeni români.

Noi pornim de la scenariul în care acest conflict nu se va extinde, NATO nu va fi implicată în acest conflict militar și nici România nu va fi implicată în acest conflict. Rolul nostru pe care îl vedem este cel pe care l-am descris. Ajutăm pe cei care se refugiază, vom ajuta și pe cei care rămân în Ucraina. Iar cu Moldova suntem într-o relație foarte strânsă și suntem hotărâți ca, în situația în care umanitar este nevoie de ajutor, să intervenim și acolo. Nu avem acum date care să arate un scenariu că Moldova ar fi amenințată”, a răspuns președintele Klaus Iohannis.

„Noi nu calculăm acum un scenariu în care România să fie implicată în conflict sau să fie amenințată. Eu pot să spun un lucru simplu: aici, în România, suntem acasă, asta este țara noastră și aici rămânem!” – a mai spus șeful statului, Klaus Iohannis.

Autoritățile separatiste de la Tiraspol au anunțat vineri, printr-un comunicat de presă, că nu sunt de acord cu cererea Republicii Moldova de aderare la UE și au cerut recunoașterea independenței Transnistriei. Așa-numitul Minister de Externe de la Tiraspol s-a declarat nemulțumit că nu a fost consultată și partea transnistreană și a chemat Chișinăul la dialog „pentru un divorț civilizat și stabilirea relațiilor inter-statale”.

Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, a subliniat, vineri, „susţinerea puternică a României faţă de suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova în interiorul graniţelor sale recunoscute internaţional”.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *