Preşedintele României nu poate fi cenzurat politic, a declarat, miercuri, președintele României Klaus Iohannis.

„Ca şi preşedinte al României mă simt chemat să am opinii, să emit opinii în toate chestiunile care privesc România sau viaţa românilor sau felul în care funcţionează instituţiile publice. Preşedintele României nu poate fi cenzurat politic şi, indiferent că le place pesediştilor sau nu, şi cred că nu, voi face în continuare evaluări şi referiri care au o relevanţă pentru români. Bunăoară, sunt convins că PSD s-a supărat foarte tare fiindcă aseară am fost foarte franc şi am spus lucrurilor pe nume: PSD a guvernat foarte prost”, a spus Klaus Iohannis, într-o conferinţă de presă.

Klaus Iohannis: Preşedintele României nu poate fi cenzurat politic

PSD a depus o plângere la CNA prin care solicită ca preşedintele Klaus Iohannis să vorbească pe spaţiul electoral al PNL, menţionând că discursul şefului statului de marţi, ”cu mesaje electorale făţişe, directe, pentru şi în favoarea Partidului Naţional Liberal”, a fost difuzat în cadrul unor emisiuni informative.

PSD a depus o plângere la CNA prin care solicită ca preşedintele Klaus Iohannis să vorbească pe spaţiul electoral al PNL, menţionând că discursul şefului statului de marţi, ”cu mesaje electorale făţişe, directe, pentru şi în favoarea Partidului Naţional Liberal”, a fost difuzat în cadrul unor emisiuni informative.

„Când eşti politruc şi nu preşedinte, trebuie să fii tratat ca atare. Prin urmare, astăzi (miercuri) am depus plângere la CNA prin care am solicitat ca Iohannis să vorbească pe spaţiul electoral al PNL. Mesajele preşedintelui nu prezintă activităţi ale instituţiei prezidenţiale, ci propagandă electorală de la cea mai înaltă tribună a statului român în favoarea PNL. Iohannis a încălcat Constituţia şi legea! Şi bunul-simţ! E timpul să mai şi plătească. Inclusiv pe 6 decembrie, la vot”, a scris Marcel Ciolacu miercuri pe Facebook.

PSD a depus plângere la CNA împotriva lui Iohannis

Reprezentanţii PSD menţionează în plângerea adresată CNA că intervenţia live a preşedintelui Klaus Iohannis, din data de 24 noiembrie, având ca pretext celebrarea unui an de la alegerile prezidenţiale din 2019, a fost difuzat în cadrul unei emisiuni informative, nu într-o emisiune electorală, „iar materialul difuzat nu prezintă activităţi ale preşedintelui, ci mesaje electorale făţişe, directe, pentru şi în favoarea Partidului Naţional Liberal, însă vădit denigratoare la adresa altui competitor electoral”, în speţă PSD.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *