miercuri, octombrie 14, 2026
13.1 C
București

Lavrov a anunțat, din Turcia, condiția pusă de Rusia pentru negocieri de pace în Ucraina

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a anunțat, la Ankara, ce trebuie să se întâmple pentru ca Moscova să participe la negocieri pentru încetarea războiului din Ucraina.

Lavrov efectuează o vizită oficială în Turcia, notează presa internațională.

“Negocierile de pace cu privire la Ucraina sunt posibile doar dacă acestea vizează stabilirea unei ‘noi ordini mondiale’ fără dominație americană”, a declarat șeful diplomației ruse.

“Negocierile nu pot avea loc decât cu luarea în considerare a intereselor rusești. Este vorba de principii care vor sta la baza noii ordini mondiale”, a adăugat el, Lavrov într-o conferință de presă comună cu omologul turc, Mevlut Cavusoglu.

El a avertizat, pe de altă parte, cu privirea la soarta acordului care permite exportul cerealelor ucrainene.

“Dacă nu există niciun progres în ridicarea obstacolelor în calea exporturilor de îngrășăminte și cereale rusești, atunci noi ne întrebăm dacă acest acord este necesar”, a spus ministrul rus.

Lavrov s-a declarat nemulțumit de faptul că exporturile rusești de cereale și de îngrășăminte sunt afectate de lipsa accesului la asigurări şi la sistemul de plăti SWIFT și a arătat că țara sa ar putea acționa în afara acestui acord.

Ultimele știri

Ajutor de încălzire din noiembrie 2026. Cine poate cere bani de la stat pentru facturi

Românii cu venituri mici pot cere din octombrie ajutor de încălzire pentru sezonul 2026-2027. Vezi plafoanele de venit și sumele acordate.

Ilie Bolojan propune un acord bilateral cu Luca Niculescu. PNL rămâne în opoziție, dar condiționează sprijinul de austeritate

PNL ia în calcul un acord bilateral cu premierul Niculescu, condiționat de continuarea austerității, fără a intra la guvernare.

Grindeanu acuză PNL de lașitate. Zice că nu îl vrea pe Bolojan înapoi premier, așa cum a fost acuzat

Sorin Grindeanu acuză PNL că vrea să fugă de răspundere și spune că nu-l vrea pe Bolojan înapoi premier.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine