Legea fraudelor cu TVA, promulgată de președintele Iohannis. Care este pedeapsa maximă

Fraudele cu TVA se vor pedepsi cu închisoare de până la 15 ani, prevede noua lege promulgată de președintele României. Klaus Iohannis. Aceasta crește limitele de pedeapsă deja existente, care vor fi de acum înainte între 7 și 15 ani de detenție.

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede creșterea pedepsei cu închisoare pentru fraude prin neplata TVA. Fapta se va pedepsi cu închisoare între 7-15 ani.

Această pedeapsă se aplică pentru orice acțiune sau inacțiune comisă în cadrul unor scheme frauduloase cu caracter transfrontalier având ca efect diminuarea cu cel puţin 10 milioane euro, în echivalentul monedei naţionale, a resurselor bugetului Uniunii Europene, transmite B1TV.

Constituie fapte penale sancționate de această lege:

-utilizarea sau prezentarea de declaraţii sau documente false, incorecte sau incomplete privind TVA;

-nedivulgarea de informaţii privind TVA, atunci când aceste informaţii trebuie divulgate potrivit legii;

-prezentarea de declaraţii corecte privind TVA pentru a masca în mod fraudulos neplata sau constituirea unor drepturi necuvenite la rambursări de TVA.

Legea fraudelor cu TVA va intra în vigoare după ce va fi publicată în Monitorul Oficial.

Ultimele știri

Rheinmetall cere avizul statului pentru Șantierul Naval Mangalia. Tranzacția e contestată de Damen și de un senator AUR

Rheinmetall a cerut avizul CEISD pentru preluarea Șantierului Naval Mangalia, tranzacție contestată de Damen Holding și un senator AUR.

Sorin Grindeanu i-a cerut lui Alexandru Nazare un raport detaliat: Românii au dreptul să știe de ce au fost chinuiți cu austeritate

Sorin Grindeanu cere transparență totală la Finanțe și vrea să afle dacă austeritatea a redus real deficitul bugetar al României.

Pensiile ar putea fi majorate în două etape. Guvernul Niculescu face calcule pentru Legea bugetulu

Guvernul ia în calcul două scenarii pentru majorarea pensiilor de la 1 ianuarie 2027, în timp ce se pregătește și o rectificare bugetară de urgență.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine