Liderii Parlamentului European au cerut țărilor UE să aprobe acordarea statutului de țară candidată Republicii Moldova și Ucrainei. Liderii de grupuri politice din PE au înaintat această solicitare oficial șefilor de state și guverne ale țărilor din UE. Mai mult, sunt cerute „demersuri” și în cazul Georgiei.

Noi, liderii grupurilor politice din PE, facem apel la reuniunea şefilor de stat şi de guvern din 23-24 iunie să decidă asupra cererilor Ucrainei, Moldova şi Georgiei de aderare la UE”, se menţionează în declaraţia comună adoptată joi de Conferinţa Preşedinţilor.

Uniunea Europeană trebuie să arate curaj, hotărâre şi viziune în contextul războiului brutal de agresiune împotriva vecinului nostru european Ucraina şi a deteriorării mediului internaţional. UE trebuie să fie un partener de încredere şi un actor geopolitic credibil care trăieşte la înălţimea principiilor şi valorilor sale arătând solidaritate cu cei care luptă pentru aceleaşi idealuri”, se mai menţionează în declaraţie. Cetăţenii ucraineni vor să trăiască într-o ţară „liberă, democratică şi prosperă, care este un membru angajat al familiei europene”. „Recunoaştem că aceste aspiraţii sunt împărtăşite de popoarele Georgiei şi Republicii Moldova şi ale ţărilor din Balcanii de Vest ale căror aşteptări nu ar trebui să continue să fie neglijate”, notează liderii de grupuri.

De aceea facem apel cu putere să le acordaţi statutul de ţară candidată Ucrainei şi Republicii Moldova, în conformitate cu articolul 49 din Tratatul Uniunii Europene şi ca început al unui proces bazat pe merit, şi să depuneţi eforturi în direcţia acordării aceluiaşi statut Georgiei, îndeplinind aspiraţiile legitime ale poporului georgian”, cer liderii grupurilor politice, care ţin în acelaşi timp să reamintească faptul că „angajamentul UE faţă de Balcanii de Vest este menţinut”

Cetățenii ucraineni își doresc sa trăiască într-o țară liberă democrată și prosperă care este o membră mândra si dedicată a Uniunii Europene. Noi recunoaștem că aceste aspirații se regăsesc și prin rândul oamenilor din Georgia și Moldova precum și din țările din Balcanii de Vest, ale căror așteptări nu ar trebui sa fie neglijate. De aceea noi facem cu tărie apel să se acorde statut de candidată la Uniunea Europeană, Ucrainei si Republicii Moldova, respectând astfel articolul 49 din Tratatul Uniunii Europene, fiind startul unei inițiative bazată pe merit, si să facem demersuri pentru acordarea aceluiași statut si Georgiei, împlinind astfel aspirațiile legitime ale poporului georgian. In același timp aducem aminte că angajamentul Uniunii Europene față de Balcanii Vestici este menținut”, se arată în declarația liderilor politici ai Parlamentului European.

Parlamentul European este principalul susținător al parcursului european al Ucrainei și Republicii Moldova. Noi, Parlamentul European, am adoptat la 1 martie o rezoluție în care îi oferim Ucrainei o perspectivă europeană. Tot noi am adoptat la data de 5 mai, cu largă majoritate, o rezoluție, negociată de mine, prin care cerem acordarea statutului de stat candidat Republicii Moldova”, a declarat europarlamentarul român Siegfried Mureșan, citat de Digi24.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *