PNL și-a flexibilizat mandatul de negociere pentru formarea Guvernului, însă Cîțu pierde susținere internă. Filialele bucureștene s-au împărțit în două tabere atunci când vorbesc despre un Guvern împreună cu PSD.

Ciucu și Băcanu, siderați de o posibilă alianță cu PSD

Susținători importanți ai lui Florin Cîțu din București s-au arătat profund revoltați de o posibilă alianță cu PSD. Negocierile pentru formarea Guvernului Ciucă au eșuat, voturile necesare investirii sale nefiind obținute. Astfel, generalul și-a depus mandatul primit de la Președinte, la cererea Biroului Executiv al PNL. Într-o ședință a conducerii PNL, s-a decis flexibilizarea mandatului de negociere, până la permiterea formării unui guvern cu social-democrații.

Președintele PNL București, Ciprian Ciucu a declarat că rămâne „în continuare susținătorul ideii că USR trebuie să fie la guvernare„. Acesta susține că indiferent de deciziile luate de partid la nivel central, în Sectorul 6 nu va exista o alianță cu PSD. „Nu o să-mi stric eu majorităţile pe care le-am gândit din campania electorală numai pentru că la nivel guvernamental se schimbă lucrurile” a susținut Ciprian Ciucu. protest

Cristian Băcanu, fost candidat la Primăria Sectorului 5 și susținător al premierului-interimar în campania internă, a publicat pe pagina sa de Facebook un mesaj cu privire la discuțiile ce au apărut după decizia de flexibilizare a mandatului de negociere. Cristian Băcanu a susținut că singura opțiune a PNL este refacerea coaliției și formarea unui guvern PNL-USR-UDMR.

„Sigur, eu pot spune că am 5 deținuți politici în familie, că am fost la zeci de proteste împotriva politicilor PSD în justiție, că am avut nopți nedormite pentru că era greșit ceea ce se întâmpla în anii 2017 – 2019 și că am inhalat gaze pe 10 august 2018. Eu sunt avocatul ăla avântat care a ajutat pro bono zeci de oameni după ziua aia de 10 august 2018 (atât cât am putut) și tot eu m-am luptat să închid firmele bugetofage ale lui Firea. Cum aș putea să stau în rând cu Firea?” se regăsește în mesajul postat de Cristian Băcanu.

10 august – un reper a luptei anti-PSD

Zeci de membri ai filialelor bucureștene au inundat spațiul virtual cu poze de la protestul din 10 august 2018. Imaginile cu protestatarii gazați pentru că protestau împotriva guvernului PSD reprezintă un reproș la adresa conducerii actuale a PNL. Inclusiv Cristian Băcanu a postat imaginile, una dintre acestea devenind poza de copertă a profilului său de Facebook. Octavian Oprea, președintele Autorității pentru Digitalizarea României, și Victoria Friedmansky, președintele TNL Sector 4, au postat și ei imagini cu persoanele ieșite la protest în vara lui 2018. Zeci de mii de români, au protestat împotriva guvernului PSD, urmând ca 3 ani mai târziu, PNL să ia în calcul formarea unei alianțe cu aceștia.

protest 10 aug

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *