Cel mai nou simptom al coronavirusului, care are legătură cu pierderea gustului și al mirosului

Limba COVID este cel mai nou dintre simptomele care apar în această boală, dar care aparent nu ar trebui să aibă nicio legătură cu ea. Un cercetător britanic a găsit o posibilă legătură a binecunoscutului simptom, respectiv pierderea gustului și a mirosului cu manifestări dureroase la nivelul limbii. Tim Spector explică faptul că în cazul unora dintre pacienți au apărut afte dureroase, abcese și ulcerații pe limbă care ar fi legate tot de coronavirus.

Coronavirusul dă o serie de simptome mai puțin întâlnite, cum sunt și iritațiile pielii sau modificările la nivelul palmelor și tălpilor, cunoscute mai degrabă ca „degetele COVID”. Acum, și limba COVID, crede Tim Spector, potrivit Euronews și Digi24.

„Am adunat date de la 4,5 milioane de oameni din trei țări care ne-au descris simptomele și am depistat până acum peste 20 de simptome de COVID, între care unele rare, care nu au fost observate până acum”, a declarat profesorul Tim Spector. El estimează că o treime dintre pacienții care au făcut COVID au dezvoltat astfel de simptome nespecifice.

Foto: British Association of Dermatologists/John Wiley and Sons
Foto: British Association of Dermatologists/John Wiley and Sons

„Limba COVID” este atunci când aspectul ei este ca și cum ar fi „răzuită”, ca si cum ar lipsi mici bucățele din ea sau ca și cum ar face niște solzi. Adesea limba poate să aibă un aspect încărcat, cu asperități, și să fie acoperită de un strat de o altă culoare, alb-gălbuie, care nu iese la periaj. Este ceea ce se numește „limba geografică” (o afecțiune inflamatorie, limba are aspect de hartă, acoperită cu niște pete roșiatice) De multe ori, este vorba despre un simptom dureros, spune profesorul britanic.

Uneori, „limba COVID” se asociază cu iritații și mâncărimi pe piele, dar cel mai adesea „limba COVID” apare după ce pacientul dezvoltă deja câteva simptome clasice, a explicat expertul. El a constatat că mai puțin de 1 din 100 de pacienți au avut „limbă COVID”, dar spune că proporția ar putea fi mai mare, dacă oamenii își dau seama că este, totuși, un simptom asociat cu COVID.

Experții au observat de mai multe luni modificări și patologii ale limbii în cazul unor dintre pacienții COVID, dar încă nu erau edificați dacă este vorba despre un simptom în sine sau este vorba despre o infecție cu alți patogeni, consecutivă bolii. International Journal of Infectious Diseaseas a publicat în august un studiu însoțit de fotografii care descrie leziuni apărute la mucoasa orală în cazul pacienților diagnosticați cu COVID.

Ultimele știri

Sorin Grindeanu anunță primele două județe care vor să se unească, fără să mai aștepte proiectul Guvernului

Sorin Grindeanu anunță că Ialomița și Călărași vor să își unească județele, fără să aștepte proiectul Guvernului de reformă administrativă.

Mașinile vechi, interzise treptat în București. Restricțiile încep din 2027 și se extind până în 2032

Primăria Capitalei scoate treptat mașinile vechi din trafic, începând cu zona centrală din 2027, până la eliminarea lor completă în 2032.

George Simion a reapărut, suprinzător, la Digi24. Interviul vine după un an și jumătate de conflicte cu postul

George Simion a reapărut la Digi24 după un an și jumătate, marcat de un boicot electoral și un scandal cu jurnaliștii postului.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine