miercuri, septembrie 23, 2026
17.9 C
București

Loterii pentru vaccinați, anunțate de Florin Cîțu. La cât a ajuns imunitatea colectivă în prezent

Loterii pentru vaccinați. O serie de stimulente pentru persoanele care se vaccinează le are în vedere actualul Executiv, pe modelul altor state europene precum Polonia sau Cehia, a spus premierul Florin Cîțu. Unul dintre acestea ar fi o loterie pentru persoanele care se vaccinează.

Loterii pentru vaccinați. „Sunt mai multe soluții propuse de doamna ministru, (ministrul sănătății, Ioana Mihăilă, n.r.) din păcate doi lideri ai coaliției nu au fost de față așa că discuția s-a amânat pentru săptămâna viitoare.

Este vorba despre sistemul acela de loterii, care a mai fost propus de mine și acum câteva luni. S-a discutat și despre variantele de a avea testarea în sistemul medical, cum să o facem mai bine.

Sunt mai multe variante și se realizează analize”, a declarat marți premierul Florin Cîțu.

Imunitatea colectivă la nivel național a ajuns la 44%

Pe de altă parte, Valeriu Gheorghița, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, a anunțat că imunitatea colectivă la nivel național a ajuns la 44%, într-o conferință de presă desfășurată marți.

Șeful CNCAV a explicat că în București, Cluj și Ilfov se depășește chiar procentul de 60%.

„La nivel național, ponderea populației cu un grad de protecție, față de boala COVID-19, cumulat prin boală și vaccinare, este estimat la circa 44%. Există diferențe de la un județ la altul.

Sunt două județe și Municipiul București care au o rată de imunitate de grup de peste 60%, județul Cluj, județul Ilfov și Municipiul București.

De asemenea, în 25 de județe, peste 20% din persoane au un grad de imunitate, în 11 județe au peste 40% grad de imunitate colectivă și 3 județe peste 50%”, a mai spus Valeriu Gheorghiță.

Ultimele știri

Oana Gheorghiu atacă dur PSD. Spune că reforma „deranjează cutiile de pantofi” și zborurile private

Oana Gheorghiu acuză PSD că blochează reforma și „joacă poker cu soarta țării” pentru a reveni la putere.

Guvernul Siegfried Mureșan „e un episod încheiat”: înalt oficial AUR / „Nu are nicio şansă”

Petrişor Peiu spune că guvernul lui Siegfried Mureşan nu are nicio şansă, în timp ce Grindeanu nu exclude o majoritate cu AUR.

Nicușor Dan, întâlnire cu diaspora la New York după inaugurarea „Colțului Reginei Maria a României”. Obiectivul pe care și l-a fixat

Nicușor Dan s-a întâlnit cu românii din New York, după dezvelirea plăcii „Colțul Reginei Maria”, la centenarul turneului reginei în SUA.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine