ludovic orban
Ludovic Orban

Fostul premier Ludovic Orban, actual lider al partidului Forţa Dreptei, a anunţat că a hotărât să candideze la preşedinţia României. El spune că îi este greu să mai sprijine pe cineva pentru această funcţie, după ce Klaus Iohannis „a trădat încă din perioada alegerilor parlamentare şi a dat din nou România pe mâna PSD”. În sprijinul deciziei sale, Orban susține că ştie cum funcţionează sistemul instituţional din România.

„Nu am câştigat alegerile parlamentare, dar eram pregătit să guvernăm România, aveam echipă, aveam partener cu care puteam să construim o coaliţie solidă şi cu care să facem cu adevărat reformele necesare pentru România. Din păcate, cel care trebuia să sprijine acest proiect a trădat, Iohannis a trădat încă din perioada alegerilor parlamentare şi Iohannis este cel care a dat din nou România pe mâna PSD, ăsta este adevărul”, a declarat Ludovic Orban.

„E adevărat că l-am sprijinit pe Iohannis, dar cine putea să îşi imagineze că omul care nu m-a păcălit numai pe mine, a păcălit şase milioane jumate de români, care toată ziua făcea pulbere PSD-ul, de dimineaţă până seara, care considera PSD-ul răul absolut, care garanta că victoria lui, a PNL, este de fapt victoria împotriva PSD, şansa de dezvoltare a României, el poate să se schimbe într-un asemenea hal, să facă exact opusul a ceea ce a făcut. Nu mi-aş fi imaginat niciodată şi asta e o învăţătură de minte. Sincer, mi-e foarte greu să mai sprijin pe cineva, să mai girez pentru cineva la preşedinţia României şi din cauza asta m-am hotărât să candidez eu”, a declarat Ludovic Orban marți, la lansarea organizaţiei judeţene de Ilfov a partidului Forța Dreptei.

Fostul premier și președinte al Camerei Deputaților se consideră pregătit să ocupe fotoliul prezidenţial, susţinând că a ajuns preşedintele PNL împotriva voinţei lui Iohannis şi a celor care ascultă de acesta şi nu a făcut niciun compromis.

„De 30 de ani mă pregătesc ca în sesiune şi învăţ. Am ajuns preşedintele Partidului Naţional Liberal împotriva voinţei lui Iohannis şi împotriva voinţei celor care ascultă de Iohannis, atât în PNL, cât şi în afara PNL, în diferite instituţii. A fost o minune că am ajuns preşedintele PNL, un om liber, un om care niciodată nu a făcut pact cu diavolul, un om care niciodată nu a făcut niciun compromis, care nu a lăsat să intre în dulap niciun schelet, ca ulterior cineva să poată să-i arate pisica, un om care toată viaţa lui nu a construit decât pe baza unui singur principiu valabil în democraţie. Poţi să ajungi într-o funcţie în care deţii putere doar dacă câştigi încrederea oamenilor. Singura sursă de legitimitate autentică pentru orice om care girează o funcţie de demnitate publică este încrederea, votul şi mandatul acordat de oameni”, a declarat Ludovic Orban.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.