Marcel Ciolacu a semnat, la dezbaterea Antena 3 CNN, că nu va numi niciodată un premier de la AUR dacă va câștiga alegerile

Marcel Ciolacu, prim-ministrul României și candidatul PSD la alegerile prezidențiale, a fost prezent miercuri la a patra dezbatere cu candidații, organizată de Antena 3 CNN la Palatul Parlamentului, moderată de jurnalistul Mihai Gâdea. Acesta a dat asigurări că PSD nu va face alianță cu AUR după alegerile parlamentare și cele prezidențiale, și i-a pus pe social democrați să voteze, în direct, această decizie.

Conducerea PSD a votat în direct, la dezbaterea prezidențială, că nu va face alianță cu AUR. Ciolacu: „Mai bine mergem în Opoziție”

După ce l-a întrebat pe Paul Stănescu dacă în sală se află peste 80% dintre membrii Consiliului Național al PSD, Marcel Ciolacu le-a cerut tuturor să voteze pentru ca PSD să nu facă alianță cu AUR după alegeri. El a refuzat să dea asigurpri în scris, spunând că va trimite presei documentul oficial care atestă decizia luată în această seară de social democrați.

Ciolacu a semnat, la dezbaterea Antena 3 CNN, că nu va numi niciodată un premier de la AUR

„Garantați și că AUR nu ajunge la guvernare în nicio formulă?”, a fost întrebat liderul PSD.

„Categoric. Ca să facem o distincție între românii care votează cu AUR, eu o să fiu și președintele acelor români, fiecare avem aceste drepturi. Eu cred că am intrat într-o logică în care împărțim voturile românilor înainte să fie exprimate. Doar PNL ar face alianță cu AUR, dar nu cred, sunt supărați acum, dar o să le treacă.”, a răspuns Marcel Ciolacu

„Nu voi desemna un ministru din partea AUR”, a scris Marcel Ciolacu, negru pe alb, apoi a semnat.

 

Ultimele știri

Inflația umple visteria statului. Românii plătesc nota printr-o taxă invizibilă

Inflația majorează încasările bugetare din taxe și erodează datoria publică, dar costul final cade pe umerii românilor cu venituri mici.

Nicușor Dan, replică acidă pe tema șefului SPP, Lucian Pahonțu. „Nu vreți să ne oferiți puțină răzbunare?”

Nicușor Dan a respins, la Dublin, cererile unui jurnalist privind demiterea șefului SPP, Lucian Pahonțu, acuzat că ar fi participat la reprimarea Revoluției.

Soluţia propusă de Radu Miruţă, fost ministru al Apărării, pentru „corectarea nedreptăţii” de la pensiile militare

Radu Miruță propune un fond din daunele recuperate de MApN pentru actualizarea pensiilor militare, considerată o obligație restantă.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine