Marcel Ciolacu depune plângere penală împotriva prefectului Alin Stoica
Marcel Ciolacu depune plângere penală împotriva prefectului Alin Stoica

Marcel Ciolacu depune plângere penală împotriva prefectului Alin Stoica. Documentul este discutat și redactat luni, după ce Ciolacu a anunțat duminică seara că se va întâlni cu juriștii partidului. Președintele PSD consideră că Alin Stoica a încălcat legea atunci când a dispus prelungirea stării de alertă în sectorul 1, la cererea primarului Clotilde Armand.

Social-democratul a criticat-o în termeni duri pe Clotilde Armand și spune că este „culmea nesimțirii” că edilul USR-PLUS a cerut prelungirea stării de alertă în timp ce se afla în concediu, relatează B1TV.

Marcel Ciolacu depune plângere penală. Liderul social-democraților a precizat că le-a transmis liderilor de partide care au participat la alegerile din Sectorul 1 o propunere de acord pentru a colabora cu toții atât ca reprezentare juridică, cât și în acțiunile de colectare a semnăturilor necesare pentru declanșarea referendumului de demitere a primarului Clotilde Armand.

Ne apropiem de 20.000 de semnături, am făcut solicitări pentru corturi, s-a implicat şi doamna Gabriela Firea şi de săptămâna viitoare va coordona absolut toată acţiunea. Plus această implicare, prin care eu am întins o mână către toate partidele politice, pentru că nu a fost viciat rezultatul numai al PSD, au fost viciate toate rezultatele. Le amintesc celor de la PMP că pentru 2000 de voturi nu au intrat în Parlament. Dacă nu se face dreptate acum la Sectorul 1, lumea nu va mai veni să voteze. Nu poţi în continuare să împarţi actul de justiţie cu dublă măsură. Este evident ce s-a întâmplat la Sectorul 1”, a declarat președintele PSD.

E „culmea nesimțirii”, spune Marcel Ciolacu, „din concediu să ceri prelungirea stării de alertă, pentru că cele 3 firme de salubritate pe care le-ai angajat tu cu milioane de euro nu au reuşit să strângă tot gunoiul”.

El a acuzat-o pe Clotilde Armand că a creat un adevărat colaps în Sectorul 1.

Ea creează un colaps în Sectorul 1, ne trezim cu munți de gunoaie, cu șobolani, nu respectă un contract, nu mă interesează cu cine îl are, ea singură își creează stare de alertă, solicită prefectului. Cum, tu singur ți-o creezi? Cică se luptă cu mafia, care mafie? Era un contract în urma unei licitație, acum ce faci? Tu dai contractele după bunul tău plac? Unde mai este legea în România și cum este ea aplicată?”, a mai spus președintele PSD.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *