Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, miercuri, că proiectele adoptate în Camera Deputaţilor privind majorările salariale nu reprezintă „o pomană”, menţionând că în acest fel se acordă „un drept” salariaţilor.
„În primul rând, există o lege, Legea 153, la care s-a prorogat termenul de intrare în aplicare de vreo doi ani, din câte ştiu eu. La sănătate şi la profesori s-a aprobat în avans o pătrime şi acum a venit ultima pătrime din Legea 153. Deci, până la urmă, nu este o majorare, este o lege care se pune în aplicare. Şi nu este o pomană, este un drept al acestor oameni, conform legii 153”, a declarat Marcel Ciolacu.
Marcel Ciolacu a explicat şi necesitatea adoptării proiectului prin care se majorează salariile la Ministerul Transporturilor şi Ministerul Culturii.
„Existau două ministere – Ministerul Transporturilor şi Ministerul Culturii – care nu aveau acest 15%. Ce s-a întâmplat? Angajaţii de CNAIR – la CNAIR fiind cele mai multe investiţii pe infrastructură mare – s-au mutat la CNI, din cauza veniturilor mici de la transporturi, veniturilor mai mari la dezvoltare. Deci, depopulam zona unde aveam cel mai mare interes, ca stat român, respectiv la fonduri europene şi la infrastructură mare şi populam o zonă de investiţii din bugetul de stat. Era total anormal, şi aici domnul Grindeanu a venit şi a explicat. La Cultură, nu vreau să vă spun ce salarii sunt în Ministerul Culturii, vă rog frumos să vă interesaţi ca să vedeţi că a fost corect. Şi s-a mai venit la Ministerul Sănătăţi pe zona de PNRR şi fonduri europene. Noi, în coaliţie, am hotărât foarte clar să fie o creştere pentru cei care gestionează fonduri europene, în funcţie de performanţă, prin ordin al fiecărui minister”, a adăugat Marcel Ciolacu.
Întrebat în legătură cu reducerea cheltuielilor bugetare, Marcel Ciolacu a explicat că „fiecare ordonator de credite va fi obligat” să facă acest lucru.
El a spus că reducerea cheltuielilor la Camera Deputaţilor se va face „în primul rând de la deplasările externe”, menţionând că „de la şapte la o deplasare am ajuns la doi, după negocierile cu preşedinţii de comisii”.
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege care prevede că şi funcţionarii publici şi personalul contractual din Ministerele Transporturilor şi Culturii, precum şi din serviciile deconcentrate subordonate vor beneficia de majorarea cu 15% a salariilor de bază pentru complexitatea muncii. De asemenea, personalul care lucrează la proiecte cu fonduri europene va beneficia de majorarea salariilor de bază până la 50%, mai prevede proiectul adoptat.