sâmbătă, aprilie 11, 2026
12.3 C
București

Masca, obligatorie de marți în tot Bucureștiul, în spațiile publice. Se trece în scenariul roșu la școli

Masca obligatorie peste tot și în București, în spațiile publice, începând de marți, a anunțat premierul Ludovic Orban. Indicele îmbolnăvirilor cu coronavirus a trecut de 3 la mie. „Se va institui purtarea măștii în toate spațiile publice închise și deschise” după ședința CMSU de luni, de la ora 15.00, a declarat Ludovic Orban, duminică seară.

Luni are loc ședința Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență. Premierul spune că scopul măsurilor este reduce „cât mai mult interacțiunile între oameni”.

Masca obligatorie peste tot și în București. De asemenea, se va suspenda activitatea restaurantelor și a cafenelelor, dar și a cinematografelor și teatrelor, a mai spus Orban, precizând că măsurile se iau pentru o perioadă de 14 zile, urmând să se decidă apoi prelungirea sa nu, în funcție de evoluția lucrurilor.

„La solicitarea mediului cultural și a HORECA, noi am schimbat evaluarea inițială și am introdus pragul de 3 la mie. După 3 la mie se suspendă activitatea în instituțiile de cultură, teatre, cinematografe, dar și în restaurante, cafenele. Aceste măsuri au valabilitate 14 zile”, a spus premierul la B1TV.

„Obiectivul nostru este ca în aceasta perioadă sa oprim creșterea numărului de infectări. Sunt cele mai severe măsuri cuprinse în hotărârea privind starea de alertă. Obiectivul măsurilor este acela de a reduce cât mai mult interacțiunile între oameni”, a explicat premierul.

Ludovic Orban a insistat pentru respectarea măsurilor sanitare și purtarea măștii, dând exemplul său: „Eu am interacționat cu mii, poate zeci de mii de oameni și nu m-am îmbolnăvit” a spus premierul.

Ludovic Orban a intrat de două ori în izolare după ce a fost contact cu persoane infectate cu coronavirus, dar de fiecare dată testele au ieșit negative.

Ultimele știri

Imagini horror cu iepurașii de Paște din Baia Mare. Primăria a vrut să facă economie. „Mai bine fără”

Primăria Baia Mare a amplasat decorațiuni de Paște care...

Rubio laudă România pentru ajutorul din războiul contra Iranului: „a fost un partener autentic”

Ministrul de Externe al României, Oana Țoiu, a avut...

Carburanții explodează în Europa: Locurile în care sunt cele mai scumpe și cele mai ieftine prețuri

Prețurile carburanților au explodat în Europa pe fondul tensiunilor...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine