Asociaţia Marea Lojă Naţională din România îşi exprimă regretul profund la vestea stingerii din viaţă a reputatului jurnalist şi scriitor Horia Alexandrescu, spunând că acesta „a fost un deschizător de drumuri, un formator şi promotor pentru noile generaţii de gazetari, un om de presă complet şi un veritabil pilon pentru mass-media din România.”
”Horia Alexandrescu a fost un deschizător de drumuri, un formator și promotor pentru noile generații de gazetari, un om de presă complet și un veritabil pilon pentru mass-media din România.
Este dureros și aproape imposibil de conceput ca una dintre fundațiile unui edificiu să dispară, însă, prin rodul întregii sale activități, prin implicarea sa activă în viața publică, prin captarea în istoria scrisă a legendelor sportului românesc, prin tot ceea ce dedicarea sa profesională a generat și a transmis mai multor generații, condeiul lui Horia Alexandrescu nu s-a frânt și nu se odihnește alături de colile de hârtie.
Condeiul care a scris istoria dăinuie dincolo de timpul trecător și se identifică, prin conștiința publicului ce s-a împărtășit din această memorie colectivă, cu Istoria însăși.
Absolvind Institutul de Educație Fizică și Sport și Facultatea de Ziaristică, sportul a constituit nucleul în jurul căruia fost construită întreaga carieră a lui Horia Alexandrescu. A debutat în presă la ziarul „Sportul”, în 1971, iar toți anii următori i-a dedicat presei și literaturii sportive.
Împletind mai multe genuri ale jurnalismului, Horia Alexandrescu a scris un număr impresionant de cărți despre legendele sportului românesc și performanțele acestora (precum Ivan Patzaichin, Gheorghe Gruia, Nadia Comăneci și generația olimpică de aur a României din anii ‘80), despre antrenori celebri care au adus nenumărate titluri mondiale țării noastre (precum antrenorii români de handbal Constantin Popescu și Oprea Vlase), cât și despre Cristian Țopescu, una dintre cele mai importante și rezonante voci ale comentariului sportiv român.
Meritele sale incontestabile în domeniu sunt certificate prin apartenența lui Horia Alexandrescu la Uniunea Scriitorilor din România și prin conferirea Premiului „Ioan Chirilă” pentru carte sportivă.
Horia Alexandrescu fost redactor al cotidianului „Sportul” până în 1977, iar între 1977 și 1989 a fost redactor-șef la „Scânteia Tineretului”. Începând din 1989 a fost secretar general de redacție al ziarului „Tineretul Liber”, iar în 1990 a devenit redactor-șef adjunct al respectivei publicații. În 1990 a fondat săptămânalul „Sport Star” și, alături de alți șase jurnaliști celebri, cotidianul „Curierul Național”, al cărui director general a fost până în 1993.
Horia Alexandrescu a fost fondator și director general al cotidianului „Cronica Română” (1993 – 2001), al cotidianului „Independent” (2001 – 2005), transformat în 2005 în săptămânalul cu același titlu, cât și al revistelor „Glob Express” (2010 – 2014) și „Voyage, Voyage” (2011 – 2018). Începând din 2015, a fost colaborator-titular de rubrică la revista „România Literară”.
În televiziune, Horia Alexandrescu a avut o importantă activitate de analist, realizator și moderator. Pentru realizarea și moderarea emisiunii „Cafeneaua Politică”, difuzată la postul național de televiziune TVR 1, Horia Alexandrescu a fost distins cu Premiul pentru jurnalism „Pamfil Șeicaru”.
Horia Alexandrescu a fost Președinte al Fundației Române pentru Jurnalism, al Uniunii Ziariștilor Profesioniști și al Asociației Române a Profesioniștilor Mass Media, cât și Vicepreședinte al Asociației Presei Sportive.
În data de 18 iunie 2015, cu prilejul ceremoniilor dedicate aniversării a 135 de ani de la fondarea Marii Loji Naționale din România, în semn de înaltă apreciere a meritelor sale remarcabile în folosul societății civile din România, Asociația Marea Lojă Națională din România i-a conferit lui Horia Alexandrescu Ordinul „Credință și Virtute” în Grad de Mare Ofițer, distincție ce se acordă pentru realizări extraordinare personalităților marcante din societatea civilă română, care au un rol incontestabil de model național sau internațional și care au un aport esențial la dezvoltarea a varii domenii de activitate în România.
În numele meu personal și al tuturor membrilor Asociației Marea Lojă Națională din România, transmit cele mai sincere condoleanțe familiei îndoliate.
Amintirea omului Horia Alexandrescu vă dăinui în inimile celor care l-au cunoscut și îndrăgit, iar condeiul său va dăinui în istoria jurnalismului și sportului din România.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!
Prof. Univ. Dr. Radu Bălănescu,
Președinte al Asociației Marea Lojă Națională din România” transmite EVZ.