Metroul din Drumul Taberei va fi deschis marți, 15 septembrie
Metroul din Drumul Taberei va fi deschis marți, 15 septembrie

Metroul din Drumul Taberei deschidere. Metroul din Drumul Taberei va fi deschis marți, 15 septembrie, a anunțat luni ministrul transporturilor, Lucian Bode.

Magistrala de metroul M5 Drumul Taberei – Eroilor se deschide oficial, a anunțat Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, înainte de ședința de guvern de luni.

„Suntem pregătiți să dăm în trafic cu călători Magistrala de metroul M5 Drumul Taberei – Eroilor în cursul zilei de mâine, 15 septembrie.

După semnarea celor două procese verbale de recepție la terminarea lucrărilor, respectiv la punerea în funcțiune, pe data de 11 septembrie, am anunțat public că Metrorex va realiza o serie de activități administrative, astfel încât începând cu data de 15 septembrie magistrala M5 să poată fi dată în exploatare cu călători în condiții de siguranță și confort”, a spus Bode.

Lucrările la Magistrala 5 au început în 2012 și s-au oprit în 2013, din lipsă de fonduri.

Metroul din Drumul Taberei deschidere. Magistrala M5 de metrou, secţiunea Râul Doamnei – Eroilor, inclusiv staţia şi Depoul Valea Ialomiţei, a fostfinanţată integral din fonduri externe nerambursabile în cadrul POS-T 2007 – 2013, POIM 2014 – 2020 (85%) şi de la bugetul de stat (15%). Valoarea proiectului aprobat prin HG nr. 374/2019 a fostde aproape 3,224 miliarde de lei

Metroul din Drumul Taberei deschidere. Metrorex anunţase duminică că sunt în desfăşurare proceduri referitoare la punerea în funcţie a magistralei de metrou M5 Drumul Taberei iar acestea constau în configurarea sistemelor din faza de testare în cea de exploatare pentru instalaţiile de siguranţa circulaţiei şi informare călători, taxare, televiziune cu circuit închis şi comunicaţii.

Anterior, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor a anunţat că membrii Comisiei Centrale de Recepţie la terminarea lucrărilor de la magistrala M5 şi cei ai Comisiei de Punere în Funcţiune (PIF) au semnat procesele-verbale în urma cărora această magistrală de metrou poate fi dată în exploatare şi, totodată, în trafic cu călători.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *