Ministrul Economiei, Radu Oprea: „Nu vor exista majorări de taxe și impozite în 2025”

Ministrul Economiei, Radu Oprea, a dat asigurări privind stabilitatea fiscală a României pentru anul 2025. Oprea a subliniat că nu sunt prevăzute creșteri ale TVA-ului sau ale altor taxe și impozite, cu condiția îmbunătățirii colectării și a creșterii economice.

Referindu-se la situația deficitului bugetar, ministrul a explicat originea acestuia, duminică seară, într-o emisiune B1TV: „Deficitul are o sursă, din păcate pentru noi, creată într-o perioadă în care deficitul a fost făcut de către Cîțu, 9%, împrumuturi de peste 200 de miliarde și este rotirea datoriei, și atunci trebuie să plătești la un moment, și au fost vârfuri de plată în acest an pe plata datoriei externe. Acele decizii ale acelui guvern ne costă pe toți (…). Acea datorie înseamnă dobânzi. Nu s-a plătit, toți acei bani nu s-au plătit. Noi plătim dobânzile în principal și apoi din credit”.

În ceea ce privește temerile legate de potențiale creșteri de taxe în 2025, Oprea a fost categoric: „TVA-ul nu va crește. A fost în discuții și în scenarii și acesta, pentru că întotdeauna se fac multe prognoze. Niciodată Partidul Social Democrat și premierul Marcel Ciolacu nu au acceptat vreo creștere de TVA și nu cred că vor accepta”.

Ministrul a subliniat importanța digitalizării și a îmbunătățirii colectării pentru evitarea creșterilor de taxe: „Cred că dacă ne facem treaba mai bine la Ministerul Finanțelor Publice privitor la colectare și creștem economia nu ar trebui să mai crească taxe și impozite în România”.

Oprea a mai menționat că o parte din deficitul actual este utilizat pentru cofinanțarea proiectelor europene și a lucrărilor de infrastructură, subliniind importanța acestor investiții pentru dezvoltarea țării.

Ultimele știri

Premierul Péter Magyar taie finanțarea fundației UDMR care se ocupă de procesul de acordare a cetățeniei maghiare în Transilvania

Budapesta renunță la Fundația Eurotrans a UDMR, iar dosarele de cetățenie maghiară trec exclusiv la consulate.

Sorin Grindeanu i-a cerut lui Alexandru Nazare un raport detaliat: Românii au dreptul să știe de ce au fost chinuiți cu austeritate

Sorin Grindeanu cere transparență totală la Finanțe și vrea să afle dacă austeritatea a redus real deficitul bugetar al României.

Luca Niculescu, prima vizită externă în Republica Moldova: „Nu vrem taxe mai mari, ci să cheltuim mai bine banii publici și o mai bună...

Luca Niculescu își face prima vizită externă la Chișinău, cu întâlniri la Maia Sandu, Vasile Tofan și Igor Grosu.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine