Cum arată scrisoarea pe care o vor primi cei aproape 5 milioane de pensionari

În perioada următoare, Poșta Română va începe să distribuie o scrisoare celor aproape 5 milioane de pensionari, semnată de ministrul Muncii și de președintele Casei Naționale de Pensii, în care pensionarii sunt înștiințați că pensia lor nu scade după recalculare, scrie A3CNN.

Documentul a fost cerut de premierul Marcel Ciolacu, după haosul recalculării pensiilor. Oamenii sunt nemulțumiți că în deciziile de recalculare, cei care au lucrat în condiții speciale, au pensii mult mai mici decât cele pe care le aveau în plată.

„STIMATI PENSIONARI,

Guvernul României, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Casa Natională de Pensii Publice vă confirma faptul că PENSIA DUMNEAVOASTRA NU SCADE, chiar dacă în Decizia de recalculare care v-a fost transmis recent a rezultat o valoare mai mică decât ultima pensie pe care ati primit-o în luna august 2024.

În cazul in care beneficiați de indemnizația socială pentru pensionari, iar in Decizia de recalculare a rezultat o valoare mai mică de 1.281 de lei, cât reprezint valoarea acestei indemnizatii, veti primi în continuare suma de 1.281 de lei.

Aceste prevederi sunt garantate prin Legea 360/2023 privind sistemul public de pensii:

Art. 144, alin. (6): „În cazul în care, în urma procesului de recalculare prevăzut la alin. (1), rezult un cuantum al pensiei mai mic decât cel aflat în plată sau cuvenit, se plătește pensia în cuantumul stabilit și aflat în plată anterior recalcularii, până la data la care se va obține un cuantum mai mare decât acesta ca urmare a majorării valori punctului de referință”.

Ultimele știri

DNA l-a reținut pe adjunctul șefului Poliției Vâlcea. Comisarul-șef e acuzat de trafic de influență

DNA l-a reținut pe adjunctul șefului Poliției Râmnicu Vâlcea, acuzat de trafic de influență, alături de un alt bărbat implicat.

Primăria Capitalei vrea tramvaie noi, mult mai scumpe. Prețul pe bucată crește cu peste 70% față de 2021

Primăria Capitalei vrea 79 de tramvaie noi la peste 17 milioane de lei bucata, cu 7 milioane mai mult decât în 2021.

Traian Băsescu îl contrazice pe Nicușor Dan: ‘Nu poate funcţiona. Ce se întâmplă dacă plăteşti şi când e de luptat ei nu au ordin...

Traian Băsescu spune că ideea de a plăti militari americani pentru staționare e o „idee poloneză proastă” și contrazice abordarea lui Nicușor Dan.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine